Rezultatul autopsiei, în cazul băiatul ucis de câine. «A fost muşcat de sute de ori»

Rezultatul autopsiei, în cazul băiatul ucis de câine. «A fost muşcat de sute de ori»

Ultima actualizare:

Autopsia a durat câteva ore, iar medici au declarat că doar tălpile băiatului nu erau muşcate. Ionuţ a fost muşcat de o sută de ori, pe trupul lui găsindu-se numeroase răni. Anchetatorii au prelevat probe şi de la cei şase maidanezi pentru a stabili care dintre ei l-a atacat pe copil.

Familia băiatului urmează să ridice trupul neînsufleţit şi să se pregătească de înmormântare.

Tragedia s-a petrecut ieri la orele prânzului, când cei doi copii, de 4 ani, respectiv 6 ani, au ieşit la plimbare în parc cu bunica lor. Femeia i-a lăsat nesupravegheaţi, iar micuţii duşi au fost. Ca traşi de aţă, au luat-o de-a dreptul, prin boscheţi şi hârtoape, prin pădure, pe malul lacului Tei, spre o haită de maidanezi care-şi făceau veacul în curtea unei societăţi comerciale. Cel mic a căzut pradă unui maidanez fioros, iar cel de al doilea a scăpat doar cu răni uşoare şi a alergat spre bunică.

Citeşte şi:

FOTO Acesta e câinele care a ucis un copil în Parcul Tei din Bucureşti!

Câinele ucigaş din Parcul Tei, luat de hingheri



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Valentina și Vlad jpg
ambulanta  foto shutterstock jpg
concediere jpeg
shutterstock 2227479521 jpg
image png
troleibuz Bucureşti foto STB jpg
Fosta mina  de aur Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (225) jpg
durere piept inima sughit getty jpg
image
image