Elevi filmaţi când au dat şpagă la Bac
Decât să înveţe, elevii de la Grupul Şcolar Dimitrie Leonida din Constanţa au preferat să se „înţeleagă" cu dascălii şi să îi lase să copieze în schimbul unor sume de bani. Imaginile au fost însă surprinse de camerele de supraveghere instalate în sălile de clasă şi prezentate la Neptun TV. În imagini se vede clar cum unul dintre elevi intră în sala de clasă şi lasă pe colţul catedrei un pachet de şerveţele în care se presupune că ar fi bani, potrivit poliţiştilor. Apoi, una dintre profesoare vine în faţa camerei pentru a masca mâna celui de-al doilea profesor supraveghetor care ia pachetul în care s-ar fi aflat şpaga.
Mai târziu, în timpul probei, în imagini se vede cum eleva din prima bancă devine agitată şi scoate o fiţuică de unde încearcă să copieze. În acel moment, în sală intră un reprezentat al Inspectoratului Şcolar Judeţean, care o vede pe fată şi o dă afară din examen. În total, 13 elevi au fost eliminaţi la proba de Limba română după ce au fost prinşi cu fiţuici. Imediat după proba de limba română, una dintre eleve a declarat că le-a dat profesorilor supraveghetori 50 de lei pentru a o lăsa să copieze şi că dascălii ar fi cerut încă 30 de lei. Cei doi profesori riscă să fie excluşi din învăţământ. Şase absolvenţi de liceu implicaţi în scandalul mitei de la Dimitrie Leonida din Constanţa au fost audiaţi.
Mai citeşte:
Femeia cu cei mai mari sâni din politică a picat iar Bacul! A luat 1 la fizică
«Ura! Eu sunt fericitul care a luat Bac-ul!»
Rezultate finale Bacalaureat 2013, sesiunea din toamnă: doar unul din cinci candidaţi a promovat