Declaraţia înfiorătoare a lui Andrei, fratele copilului mâncat de câini

Declaraţia înfiorătoare a lui Andrei, fratele copilului mâncat de câini

Ultima actualizare:

Au trecut mai bine de două luni de când Ionuţ nu mai este printre noi.

O haită de bestii l-au sfăşiat.

S-a zbătut, a strigat după ajutor, însă, nimeni nu l-a auzit.

Salvarea pentru el nu a venit decât în Ceruri. Andrei, fratele mai mare al îngeraşului, a fost şi el audiat în urmă cu zile de anchetatori, în prezenţa părinţilor, dar şi a unui psiholog.

"Declaraţia celui mic a fost cât se poate de clară şi de concisă. Practic, Andrei ne-a surprins pe toţi pentru că părea să fie foarte convins de ceea ce susţinea. Acolo unde încercam să-i dăm detalii, el refuza cu vehemenţă şi spunea: «Voi nu ştiţi, eu ştiu cum a fost». Aşadar, copilul a fost foarte convins de ceea ce a povestit", a declarat o sursă importantă din anchetă pentru ziarulring.ro.

Cel mai dramatic dintre detalii este cel în care Andrei i-a povestit procurorului cum Ionuţ, aflat în ghearele fiarelor care trăgeau cu colţii de el în toate părţile, ţipa după ajutor:

"Andrei a povestit cum ţipa frăţiorul lui, Ionuţ, după ajutor. El a povestit că, în zonă, era şi zgomot mult de la tăietorii de lemne care erau acolo cu drujbele. Erau doi tăietori de lemne şi, în afară de aceştia, tot în zonă erau şi doi pescari: un bărbat şi o femeie. Când a fost audiat, pescarul a declarat că a auzit un plânset de copil, dar ştiind că erau tăietori de lemne în zonă, nu şi-a făcut probleme", au adăugat sursele.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
numerele din cuptor jpg
chuttersnap qhNutmNU1pE unsplash jpg
Andrew Tate FOTO Profimedia
baza jos jpg
biserica pexels1 jpeg
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
anda maria, tanara de 14 ani moarta la spital jpg
image
image