«Cârtiţa» Filofteia a început să sape tunelul de la metrou

«Cârtiţa» Filofteia a început să sape tunelul de la metrou

Ultima actualizare:

Tunnelling Boring Machine (TBM) a început execuţia tunelului de metrou dinspre staţia Academia Militară către Orizont, pe firul doi.

"Este foarte important ca aceste lucrări să continue într-un ritm susținut, cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Vom monitoriza cu atenție acest lucru pentru a ne asigura că antreprenorii vor respecta termenele. Pe măsură ce lucrările vor avansa, vom încerca să redăm bucureștenilor traficul la suprafață", a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.

Primul echipament, Varvara, a ajuns la staţia Orizont în urmă cu două săptămâni şi este în curs de a fi transferat în capătul opus al staţiei, după care va începe execuţia tunelului către Favorit, anunţă autorităţile.

Potrivit estimărilor, în prima jumătate a anului 2015 structura staţiilor şi a tunelelor va fi gata.

Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei - Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dani si daiana jpg
dinti albi_shutterstock 2483275985 jpg
image png
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
image
image