Pistolarul din Militari a rănit trei oameni de frică!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Înarmat, dar speriat. Aşa se scuză Mihai Chiriţă, cel care a nenorocit o fată şi a rănit alţi doi oameni în faţa unui magazin din cartierul bucureştean Militari. Mai mult, atacatorul era înarmat până-n dinţi de la 18 ani, deşi susţine sus şi tare că a pus mâna pe pistol recent.

A crezut că-şi poate face singur dreptate, ca-n Vestul Sălbatic, însă după prima noapte petrecută în spatele gratiilor pare că s-a trezit la realitate. Tânărul regretă ce a făcut sâmbătă seara şi îşi doreşte atât de mult să iasă din arest, încât a încercat să-i înduplece pe judecători cu declaraţii care mai de care mai incredibile.

Poliţiştii au ridicat probe de la faţa locului

simeon stalpnicul png

Mario a susţinut prima dată după ce a fost încătuşat că este nevinovat şi că a deschis focul pentru că s-a panicat. Era traumatizat deja de bătaia cruntă pe care ar fi primit-o în urmă cu un an şi jumătate, chiar în faţa aceluiaşi magazin din Militari. Atunci, nişte necunoscuţi i-au rupt mandibula şi a fost nevoit să se trateze tocmai la Viena.

Socrul tinerei împuşcate în ochi a fost rănit în zona abdomenului

simeon stalpnicul png

De asta a tras acum. Martorii îl contrazic însă. Mario i-a pus la cap arma fostului profesor universitar care avea un conflict cu surorile sale, apoi a împuşcat-o în faţă pe nora acestuia. Şi nu s-a oprit. A mai tras de câteva ori, rănind şi un alt bărbat care a încercat să-l potolească. În plus, atacatorul a spus că şi-a luat arma în urma acelei bătăi, însă permisul de portarmă îl are din 2002, şi pistoalele pe care le deţine sunt trei la număr, două neletale şi unul de colecţie. Aşa că nici judecătorii nu l-au crezut şi l-au trimis după gratii pentru următoarele 29 de zile, alături de surorile sale şi de tată.

Tânăra împuşcată în ochi a fost operată

Medicii de la Spitalul Universitar din Capitală o ţin sub strictă observaţie pe tânăra de 23 de ani care a fost împuşcată în ochi. „Starea ei s-a mai îmbunătăţit. A fost operată în zona feţei, iar, deocamdată, rămâne internată", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Leonard Grecescu. Din păcate, ochiul tinerei a fost distrus în totalitate de împuşcătură şi nu a mai putut fi salvat. Cea de-a doua victimă adusă tot la Universitar, un bărbat de 38 de ani, împuşcat în zona gâtului, a fost externat, starea lui fiind bună. (O.N.)

Pistolarul din Militari şi-a luat arma după ce a fost bătut în faţa aceluiaşi magazin!

Pistolarul din Militari are o explicaţie incredibilă! Vezi aici cum vrea să scape de acuzaţii

Decizie drastică a judecătorilor pentru tatăl şi surorile atacatorului din Militari

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net