Tranşată de un ucigaş sau sfâşiată de animale?

Ultima actualizare:
Anchetatorii au găsit resturi din cadavrul femeii, pe  o distanţă de 30 de metri (foto: Dorin Ţimonea)
Anchetatorii au găsit resturi din cadavrul femeii, pe o distanţă de 30 de metri (foto: Dorin Ţimonea)

Descoperire înfiorătoare, ieri, în apropiere de Aiud. Un localnic a găsit lângă o cale ferată, capul, picioarele şi mâinile unui cadavru, toate aflate în stare avansată de putrefacţie. Poliţiştii au constatat că trupul era al Minodorei Moldovan, farmacista din Alba dată dispărută de familie în urmă cu o lună.

Minodora Moldovan (63 de ani) era căutată cu disperare de fiica şi soţul ei, încă din data de 19 octombrie. În noaptea aceea, Dori, aşa cum îi spuneau cunoscuţii, se întorcea cu trenul de la rude, din Maramureş, când parcă a intrat în pământ.

„Venea cu trenul accelerat Dej-Timişoara şi trebuia să ajungă în Alba-Iulia la ora 02.30. M-a sunat pe la ora 1.00 să-mi spună că este în gara Războieni şi să mă roage să o mai sun eu într-o oră. Îi era teamă să nu adoarmă în tren şi să treacă de staţie. Nu a ajuns la Alba şi nici nu a mai răspuns la telefon", a povestit soţul femeii, care a dat-o dispărută a doua zi.

Anchetatorii au găsit resturi din cadavrul femeii, pe o distanţă de 30 de metri (foto: Dorin Ţimonea)

simeon stalpnicul png

Nimeni n-a zărit-o pe femeie în gara din Alba Iulia, semn că aceasta a coborât, cu sau fără voia ei, în altă gară. Oamenii legii au scotocit oraşele învecinate, au împărţit afişe cu chipul femeii dispărute, însă nimeni nu ştia nimic de ea. Familia îngrijorată a refuzat să se gândească la ce era mai rău şi a tot sperat că femeia va apărea acasă. Ieri dimineaţă, aveau să primească o veste înfiorătoare.

Bucăţi din trupul Minodorei au fost găsite de un trecător în apropiere de calea ferată în zona Decea - Mirăslău. Cadavrul era împrăştiat pe o rază de 30 de metri şi avea urme de muşcături de animale.


    Anchetatorii au găsit resturi din cadavrul femeii, pe  o distanţă de 30 de metri (foto: Dorin Ţimonea)
Anchetatorii au găsit resturi din cadavrul femeii, pe o distanţă de 30 de metri (foto: Dorin Ţimonea)

Anchetatorii au extins cercetările în zonă pentru a descoperi şi restul trupului femeii şi a afla cu exactitate ce s-a întâmplat în noaptea de 19 spre 20 octombrie. Rudele cred că a fost păcălită sau obligată să coboare în altă staţie, apoi ucisă şi mâncată de animale. Acestea exclud varianta ca femeia să se fi aruncat din tren. Geanta femeii a fost găsită în gara Şibot, la două staţii de Alba Iulia, fără portofel şi telefon. Minodora Moldovan era farmacistă şi lucra la o farmacie de pe strada Vasile Goldiş din Alba Iulia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
human structures made matters worse  jpg
mic dejun  foto   Shutterstock jpg
adelina pestritu colaj instagram jpg
Dr  Tarek Nazer 1000x600 jpg
atac de cord Pixabay jpg
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
image
actualitate.net
image
actualitate.net