Adrian Năstase a primit haine la puşcărie

Ultima actualizare:

    Familia l-a vizitat pe Adrian Năstase la puşcăria Rahova
Familia l-a vizitat pe Adrian Năstase la puşcăria Rahova

„Nici nu ne-am revenit!”, a spus Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, la ieşirea din penitenciarul Rahova, unde se află tatăl său. Au adus haine şi alte lucruri permise, de care fostul şef al Guvernului are dreptul.

Joi dimineaţă, la poarta Penitenciarului Rahava au venit Dana, Andrei şi Mihnea Năstase, cu mai multe sacoşe cu lucruri utile de care Adrian Năstase are mare nevoie.

Însă, doar soţia şi fiul cel mic Mihnea Năstase au avut voie să îl se întâlnească pe fostul premier, întrucât la vizită pot intra doar două persoane.

Fiul ce mare al politicianului, Andrei, a spus că familia nu şi-a revenit după cea de-a doua condamnare primită de Adrian Năstase, potrivit antena3.ro.

Aceasta este cea de-a doua vizită de care se bucură Năstase de când este în puşcărie. Fostul premier al României a mai fost vizitat marţi de unul dintre avocaţii săi, Ioan Cazacu.

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare. Fostul premier Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net