UPDATE Avocatul învăţătoarei Blându: «Se va reintegra în sistemul de învăţământ»

Ultima actualizare:

    Învăţătoarea Dana Blându a fost demisă
Învăţătoarea Dana Blându a fost demisă

Avocatul învăţătoarei Dana Blându a anunţat, astăzi, că a contestat decizia conducerii şcolii de a o demite pe clienta sa. În ceea ce priveşte procesul, apărătorul îl vede deja câştigat.

UPDATE Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat vineri că persoanele cărora li se desface contractul de muncă ar trebuie să nu se mai poată întoarce în sistem, în acest sens cerând Departamentului Juridic formularea unui text pentru completarea legii.

Ministrul Remus Pricopie a spus că legislaţia actuală are o serie de vulnerabilităţi, de aceea se doreşte ca prin textul de lege care va fi elaborat să se prevadă că persoanele cărora li s-a desfăcut contractul de muncă nu mai pot reveni în învăţământ.

"Nicăieri în lege nu este precizat faptul că o persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă nu poate să revină în sistem parcurgând procedura obişnuită: concurs de titularizare şi aşa mai departe. Aceasta este prima temă pe care am dat-o Departamentului Juridic din Ministerul Educaţiei, să formuleze text de lege pe care să îl prezentăm în Parlament: persoanele cărora li s-a desfăcut contractul de muncă nu mai pot reveni în învăţământ", a declarat Remus Pricopie, într-o conferinţă de presă susţinută după ce Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 10 din Capitală a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă al învăţătoarei Dana Blându, acuzată că a cerut bani părinţilor copiilor din clasa ei, pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii de învăţământ.

Ministrul Educaţiei a precizat că dacă nu se va face acest lucru, angajaţii daţi afară vor reveni în sistem după un anumit timp.

Avocatul a făcut aceste declaraţii, în prezenţa învăţătoarei Dana Blându, în faţa Şcolii nr. 10, după anunţarea deciziei Consiliului de Administraţie al unităţii de a o demite pe aceasta.

Întrebat dacă mai poate preda la altă şcoală, avocatul a răspuns: "Discutabil. Totuşi noi considerăm că doamna ar trebui să respecte acestă decizie până instanţa de judecată va dispune. Ulterior, dumneaei va considera ceea ce are de făcut. Se va reintegra în sistemul de învăţământ urmare a procesului ce se va desfăşura pe care indubitabil doamna îl va câştiga".

"Fără doar şi poate vom câştiga acest proces, din totala lipsă de probe", a mai spus avocatul, potrivit Mediafax.

Întrebat despre înregistrările apărute în presă, el a răspuns că ar vrea ca instanţa să decidă în privinţa veridicităţii şi legalităţii acestor probe şi că nu doreşte să se propunţe înainte pentru a nu influenţa procesul.

Apărătorul a mai spus că învăţătoarea "este consternată", iar starea ei psihică "nu este foarte bună". "Gândiţi-vă că după 23 de ani de muncă în sistem păţeşte această chestiune, nejustificată", a mai spus avocatul.

Vineri, reprezentantul Consiliului Local al Sectorului 2 în Consiliul de Administraţie al Şcoli 10, Mihail Brancu, a declarat că s-a decis desfacerea contractului de muncă al învăţătoarei Dana Blându, începând din aceeaşi zi, adăugând că "nu putea o asemenea doamnă să pună o pată pe tot învăţământul românesc".

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) s-a autosesizat, la sfârşitul anului trecut, în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala nr. 10, care ar apărea într-o înregistrare, făcută de mama unui copil de la clasa ei, cerând părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii.

Bogdan Răducanu, avocatul Danei Blându, a declarat ieri seară că aceasta nu-şi va demisia pentru că nu are motive şi „nu este vinovată şi nu se simte vinovată". El a precizat că înregistrarea făcută publică de către o mămică de la clasa ei este discutabilă.

"Referitor la acele cadouri, nu vă putem spune prea multe lucruri. Au fost cerute de către părinţi, care din proprie iniţiativă au strâns sumele de bani necesare. Un buget derizoriu, totuşi, de câţiva zeci de lei, câteva sute de lei, 200 de lei dacă nu mă înşel, care totuşi s-au împărţit la un număr destul de mare de personal. Vorbim şi de personalul de pază şi de cel admnistrativ. Vreo 20 de persoane. Asta însemnând o ciocolată, o felicitare", a declarat avocatul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net