Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Sfântului Antonie cel Mare
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la data de 17 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, considerat de tradiţia monastică drept cel mai popular ascet şi începătorul vieţii călugăreşti.
Totodată, împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Sfântul Antonie cel Mare este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creştin.
Trăitor în secolul al III-lea şi la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an, în toate tradiţiile creştine, la data de 17 ianuarie.
„Părintele monahilor"care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi. În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor.
Istoricul sărbătorii
Cuviosul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de ţărani creştini înstăriţi. În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinţii la biserică decât să-ţi petreacă timpul cu copiii de vârsta lui.
Astfel, el a învăţat de la părinţi şi de la bunici credinţa în Hristos. După moartea părinţilor, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune : „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie (Matei 19,21), a fost impresionat de aceste cuvinte şi a urmat îndemnul Evanghelistului.
Şi-a împărţit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moştenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunităţi de fecioare. Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a vieţuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma. În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreaţă izolată numită Pispir, la marginea deşertului din Munţii Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.
El şi-a dorit să fie izolat complet de lume, după modelul pustnicilor deşertului şi ducea o viaţă foarte aspră: primea pâine prin acoperişul casei de două ori pe an, deoarece uşa de la intrare era zidită.
După multă muncă de convingere, de teama ereticilor arieni, ucenicii săi l-au determinat să părăsească fortăreaţa. În timp, s-a dus vestea despre viaţa aspră pe care Cuviosul o ducea, iar contemporanii săi îl considerau pe Antonie părintele spiritual al călugărilor din mai multe colonii monahice din deşertul Egiptului, printre care cele din Nitria şi Schit. Pe credincioşii care veneau la el să-i ceară un sfat, Sfântul Antonie îi îndruma să îmbrăţişeze viaţa monahală.
În jurul anilor 310, Cuviosul a făcut o călătorie la Alexandria, pentru a-i încuraja pe creştinii prigoniţi în timpul persecuţiilor romane, din vremea împăratului roman Maximian.
Marele pustnic a trecut la viaţa veşnică în anul 356, când împlinise vârsta de 105 ani. El a lăsat în urmă un număr impresionant de ucenici asceţi în lumea întreagă, cărora le-a lăsat cuvântul de învăţătură : Să creadă în Iisus şi să fugă de ispitele şi de înşelăciunile diavoleşti.
Interesant este faptul că Sfântul Antonie răspundea în scris mesajelor primite de la credincioşii din toate categoriile sociale. În timp, ucenicii săi au ridicat o mânăstire pe locul unde Sfântul şi-a petrecut ultimii ani de viaţă.
Testamentul Cuviosului
Înainte de a muri, Sfântul Antonie a lăsat ucenicilor săi un testament prin care le cerea să fie îngropat într-un loc secret, pe care să nu-l descopere nimeni. Respectând întocmai dorinţa părintelui lor duhovnicesc, ucenicii au îngropat trupul Cuviosului încât, secole de-a rândul, nimeni nu l-a descoperit.
Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaştele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii.
Respectând dorinţa Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament:"Voi îngropaţi trupul meu, nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul",mormântul a rămas pecetluit.
Biografia Sfântului
După moartea Cuviosului, biograful şi ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (295-373) a lăsat în scris creştinătăţii viaţa Cuviosului Antonie, folosind îndeosebi propriile-i amintiri şi însemnări. Sfântul Atanasie preciza în scrierile sale: "Sfântul Antonie priveghea atât de mult, că de multe ori petrecea toată noaptea fără să doarmă şi aceasta făcând-o nu o dată, ci de multe ori, astfel că se minunau toţi de el. Mânca o singură dată pe zi după apusul soarelui.
Dar se întâmpla să mănânce şi numai o dată la două zile, iar de multe ori la patru zile. Iar mâncarea lui era pâine şi sare; şi băutura, numai apă. Pentru dormit se îndestula cu o rogojină. Dar de cele mai multe ori se întindea pe pământ".
Chiar dacă sfântul lăcaş a fost distrus de atacurile turcilor şi beduinilor, slujbele se desăvârşesc şi acum după modelul lăsat de marele pustnic.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
În fiecare zi de marţi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, situată lângă Curtea Veche din Bucureşti, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioşi, majoritatea tineri. Biserica este cel mai vechi lăcaş de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559.
Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcţie a fost afectată. Cam în aceeaşi vreme, o bisericuţă cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau puşcăriaşii, a fost distrusă complet de un incendiu.
Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marţi. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire. Acum, la icoana Sfântului Antonie, făcătoare de minuni, aşezată lângă catapeteasmă, se roagă mii de credincioşi şi poartă hramul Sfântului Anton, al bisericuţei arse odinioară.
Biserica Domnească (Paraclis Patriarhal) de la Curtea Veche din Bucureşti îl cinsteşte în ziua hramului pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie), care a devenit ocrotitorul său după incendiul din 23 martie 1847. Atunci, Biserica Sfântul Anton - Puşcărie ( din apropierea Bisericii Domneşti) a ars în întregime.
Slujbe de hram la Biserica Domnească
Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sf. Antonie cel Mare
Sărbătoarea hramului va începe încă de joi, 16 ianuarie 2014, începând cu ora 16:30 prin procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare, până la locul unde era Biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847.
Joi, 16 ianuarie, de la orele 17:30 se va oficia Slujba Vecerniei şi Litia.În ziua praznicului Sfântului Antonie cel Mare, începând cu ora 7:30, se va oficia Acatistul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare; apoi, de la ora 8:00, se va săvârşi Utrenia şi Sfânta Liturghie.
Novenele atrag bucuriile în casele crştinilor
Rugăciunile făcute în sfântul lăcaş timp de nouă săptămâni ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru spargerea farmecelor, ca sporul şi liniştea sufletească să revină în casa lor.
De aceea, în fiecare zi de marţi, numărul creştinilor care vin la Biserica Sfântul Antonie cel mare, lângă Curtea Veche din Bucureşti, să-i ceară ajutorul Cuviosului, este impresionant.
