UPDATE Cod galben de ninsori în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi

Ultima actualizare:

    Un val de aer polar a intrat în ţara noastră, prin Moldova
Un val de aer polar a intrat în ţara noastră, prin Moldova

Plouă şi bate vântul, iar temperaturile încep să scadă. Pare că iana vrea, în sfârşit, să îşi facă prezenţa. vezi prognoza meteorologilor.

Bate vântul cu 60 -65 km/h în vestul ţării, iar în centrul, nordul şi estul ţării plouă. În jumătate de ţară este ceaţă densă care va persista toată dimineaţa. În Moldova, acum ninge abundent.

UPDATE ORA 10.00

Cod galben de ninsori în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi

Judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi sunt, luni, până la ora 15.00, sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt.

Potrivit avertizării nowcasting „cod galben” emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până la ora 15.00, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

„Ninsorile vor fi în general slabe, dar asociate cu intensificări ale vântului de până la 40 - 50 km/h, spulberând trecător ninsoarea. Local se va semnala polei”, se arată în avertizare.Meteorologii au emis şi o avertizare nowcasting cod galben de ceaţă, pentru judeţele Dolj, Gorj şi Olt, valabilă până la ora 12.00.

ORA 8.00

Specialiştii au emis o avertizare de „cod galben” de vânt, pentru Clisura Dunării, zonele de deal şi Munţii Banatului din judeţul Caraş-Severin, zonele de deal din judeţul Arad, jumătatea sudică a judeţului Timiş.

Arii extinse din Dobrogea, inclusiv Autostrada A2, se află, „cod galben” de ceaţă care va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Totodată, izolat va fi burniţă.

Luni, dimineaţă, la ora 8.00, erau 12 grade la Oraviţa, dar 1 grad la Suceava şi zero grade la Iaşi. Un val de aer polar intră în ţara noastră prin nordul ţării, astfel că vom avea două anotimpuri pe teritoriul ţării: primăvară în vest şi iarnă în nord-est.De asemenea, zone din judeţul Botoşani, inclusiv drumurile naţionale şi europene, se află sub „cod galben” de ploaie slabă şi polei. Pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, poliţiştii recomandă şoferilor să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă şi să conducă cu prudenţă sporită şi viteză adaptată permanent la condiţiile meteo-rutiere.

În Moldova şi nordul ţării sunt temperaturile cele scăzute, conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza pe porţiunile de carosabil umed, care poate deveni alunecos.

Potrivit estimărilor ANM, vremea va începe să se răcească, iar de joi sunt aşteptate ninsori şi ger, sub minus 14 grade în nordul Moldovei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net