VIDEO EXCLUSIV Culoar de stewardese şi un camion de flori la înmormântarea lui Adrian Iovan
O mare de oameni îl plânge astăzi pe Adrian Iovan. A fost nevoie de un camion care să adune toate florile şi coroanele depuse la Capela Bisericii Sf. Ilie din Capitală. Vineri, în jurul orelor 14.30, sicriul cu trupul neînsufleţit al pilotului a fost scos din lăcaşul de cult în ropote de aplauze.
Cortegiul funerar a plecat zece minute mai târziu de la Biserica Sf. Ilie către Cimitirul Bellu Catolic. Lăcaşul de cult se pare că nu a fost ales deloc întâmplător, mai ales că Sf. Ilie este considerat ocrotitorul aviatorilor.
Sicriul a fost purtat pe braţe de salvatori
Zeci de colegi de-ai lui Adrian Iovan, dar şi oameni necunoscuţi, s-au înghesuit să-şi ia rămas bun de la cel care a salvat cinci vieţi. Coşciugul a fost purtat pe braţe de sătenii care au ajutat la operaţiunea de salvare a victimelor accidentului, iar Adrian Iovan a plecat pe ultimul drum trecând printr-un culoar format din stewarzi şi însoţitoare de zbor.
Florile şi coroanele au fost încărcate într-un camion pentru a fi depuse la mormântul pilotului
Nedezlipite de sicriu au fost fiica Irina, prima soţie Valeria Grigore, creatoarea de modă Romaniţa Iovan, care i-a dăruit pilotului un băieţel, dar şi ultima femeie care i-a fost iubită după despărţirea de designer, medicul ginecolog Mihaela Steriu.
Irina şi Valeria Grigore
Romaniţa Iovan şi avocatul Iulian Gogan
Mihaela Steriu
Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa, luni seară, în urma unui accident aviatic. Pilotul a aterizat forţat în Munţii Apuseni. Legiştii au stabilit că acesta a murit din cauza rănilor suferite în urma impactului şi a şocului hipotermic.
VIDEO EXCLUSIV Fosta soţie şi fiica lui Adrian Iovan, îmbrăţişate în urma sicriului
FOTO EXCLUSIV Culoar de stewardese şi un camion de flori la înmormântarea lui Adrian Iovan