«Adrian Iovan este reponsabil de accidentul din Apuseni» Află cine afirmă asta!

Ultima actualizare:

    Adrian Iovan
Adrian Iovan

Este considerat n erou pentru că a salvat cinci vieţi din "zborul morţii", Adrian Iovan este acuzat de un specialist în domeniul aviaţiei pentru tragedia petrecută în Munţii Apuseni.

Prodecanul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, conf. dr. Octavian Thor Pleter, susţine că în cazul accidentului de luni, petrecut la ora 16:01, "pilotul commandant poartă întreaga răspundere a accidentului în sine" şi aduce ca argument, printre altele, că Adrian Iovan ar fi trebuit să se întoarcă din drum când a început givrajul, adică atunci când a început să se depună gheaţă pe aparatul de zbor.

Pleter, care se recomandă "specialist în inginerie aerospaţială cu 30 de ani vechime", afirmă, într-un comunicat remis vineri agenţiei Mediafax că se vede "obligat" să ia atitudine faţă de "culpabilizarea ROMATSA în criza accidentului aviatic din Munţii Apuseni".

Împreună cu această afirmaţie, predecanul menţionează ca Iovan a planificat şi a efectuat un zbor "în condiţii meteorologice de îngheţ sever, condiţii evidente din prognozele la care avea acces înainte de decolare".

"Trebuia să aterizeze la Sibiu"

Totodată, doctorul Octavian Thor Pleter afirmă că tipul de avion implicat în accidentul din 23 ianuarie nu avea performanţa de urcare necesar, tipul de motor era unul cu piston cu carburetor, motor care este foarte vulnerabil la aceste fenomene meteo, toate acestea au condus la dezastru. Şi totuşi, comandantul avea obligaţia să cunoască aceste lucruri şi să coreleze datele meteo cu restricţiile impuse de tipul de aeronavă.

"Totuşi decizia comandantului a fost de a continua pe traiectul planificat; decizia normală în acest caz ar fi fost un viraj de 180 de grade pentru a ieşi cât mai repede din frontul atmosferic în care intrase şi aterizarea la cel mai apropiat aeroport neafectat de frontul atmosferic, în acel caz Sibiu", mai spune Pleter, apreciind că "prin această metodă zborul era salvat".

"Nu a respectat procedura"

Pe de altă parte, comandantul nu a declarat urgenţă ("Mayday" sau "Pan"), deşi în mod evident era cazul, şi "şi-a asumat răspunderea exclusivă a echipajului, scoţând astfel furnizorul de servicii de navigaţie aeriană (ROMATSA) din cauză, inclusiv în eventualitatea unor operaţiuni de căutare şi salvare", prin aceea că "a ieşit din codul aerian de zbor instrumental (IFR), anunţând că din acel moment zboară VFR", mai arată Pleter. El explică în continuare că angajarea în zborul VFR (zbor la vedere, în engleză Visual flight rules - VFR, n.r.) se face doar în condiţii de vizibilitate a solului şi a spaţiului aerian înconjurător.

Din aceste considerente, concluzionează el, "nici accidentul în sine, nici operaţiunile de alarmare, şi nici cele de căutare şi salvare nu pot fi imputate ROMATSA în mod onest", menţionând că "un accident de aviaţie produs în decursul unui zbor VFR este la fel de incriminant pentru ROMASTA ca un accident de autoturism".

Pleter consideră că cele prezentate de el sunt "chestiuni elementare şi obiective şi pot fi confirmate de orice expert internaţional neutru".

În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
milionar foto pixabay jpg
ceas Titanic jpeg
elevi care stau in clasa cu geci jpeg
Targ de Craciun Craiova 2023   027 jpg
sofer furios coada jpg
Cartofi dulci  jpg
vreme jpg
Miss Universe Danemarca 2 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net