Procurorii audiază mai mulţi martori în cazul accidentului aviatic din Apuseni
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia audiază, luni, mai mulţi localnici şi membri ai echipelor de salvare care pot furniza informaţii despre accidentul aviatic produs în Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, alte cinci persoane fiind rănite anunţă corespondentul Mediafax
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Mihaela Chicea, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că procurorii care anchetează accidentul aviatic produs săptămâna trecută fac audieri în acest caz.
Chicea a spus că procurorii vor audia, luni, mai multe persoane dintre cele care au ajuns primele la locul accidentului, localnici sau membri ai echipelor de salvare, care pot furniza informaţii. Chicea a adăugat că anchetatorii intenţionează să audieze şi persoanele rănite în urma accidentului, însă nu se ştie încă dacă acestea vor fi audiate luni sau în zilele următoare.
Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.
În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.
Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi "ne-am recules".
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au dispus începerea urmăririi penale in rem în cauza privind accidentul aviatic, pentru două infracţiuni: încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor şi vătămare corporală din culpă.
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, precizând că ancheta va dura câteva luni.
"Această aeronavă nu a avut o cutie neagră, însă are alte instrumente la bord care urmează să fie examinate în perioada următoare pentru a vedea cum au funcţionat şi pentru a-şi face un punct de vedere experţii în domeniu. Se va emite un raport de către inspecţia de specialitate, inspectorii investigatori ai Autorităţii Aeronautice.
Acest raport sigur că va fi făcut după o perioadă de timp, după câteva luni. De regulă, este o procedură laborioasă pentru a emite acest raport, va fi depus la Parchet şi apoi procurorul va putea să administreze probaţiunea şi să soluţioneze dosarul", afirma Lazăr.
Epava avionului prăbuşit a fost transportată la Bucureşti, fiind depozitată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), pentru a putea fi analizată de către experţii în aeronautică