Copilotul din avionul morţii, operat la nas şi la picioare

Ultima actualizare:
Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat
Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat

Copilotul Răzvan Petrescu a fost, ieri, operat la nas şi la picioare, intervenţii amânate de vineri pentru ca starea pacientului să se îmbunătăţească. Este cea de-a doua intervenţie chirugicală suferită de copilotul care a supravieţuit miraculos tragediei din munţii Apuseni.

Răzvan Petrescu a fost operat ieri la nivelul piramidei nazale şi la femur, au anunţat medicii care îl îngrijesc pe copilot. După mai bine de trei ore de operaţie, tatăl copilotului, Dan Petrescu, a declarat, uşurat: „Operaţia a decurs bine".

El a suţinut că a aşteptat de la medici două răspunsuri. "Unul era format din trei cuvinte şi celălalt din două, din fericire, răspunsul a fost format din două cuvinte: «este bine», alte detalii nu am mai vrut să ştiu", a arătat el. Petrescu a precizat că fiul său va mai fi operat la bazin zilele următoare.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj, Monica Costin, a declarat, ieri, că starea de sănătate a victimelor accidentului aviatic din Apuseni este bună. Costin a mai precizat că medicii Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş (Bihor ) au o evoluţie bună, dar nu vor fi externaţi încă, fiind ţinuţi sub observaţie. Aceştia au politraumatisme, ceea ce impune în continuare spitalizarea lor la secţia de terapie intensivă.

"Răzvan este bine, alte detalii nu am vrut să ştiu"

Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat
Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat

Dan Petrescu, tatăl copilotului

Medicul Radu Zamfir a fost externat duminică din Institutul Fundeni, potrivit managerului spitalului, dr. Carmen Orban. "Pe perioada internării, dr. Radu Zamfir a făcut fizioterapie şi a urmat un tratament homeopat specific şocului post-traumatic", a adăugat dr. Orban. De asemenea, dr. Zamfir a fost evaluat prin două examene psihologice consecutive. "Examenele psihologice atestă faptul că dr. Zamfir este într-o stare psihică normală. Luni (n.r. ieri), dr. Zamfir s-a întors la serviciu, urmând deocamdată un program de reintegrare profesională care prevede reluarea treptată a activităţii operatorii", a încheiat dr. Orban.

Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat
Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat


    Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat
Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat

Medicul Valentin Calu îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă din accidentul aviatic: "Mă simt mai bine, continuu procesul de recuperare...De atunci (n.r. 20 ianuarie), am două zile şi două locuri de naştere". În privinţa revenirii acasă, medicul a spus: "Nu am nici o problemă să revin cu avionul în Capitală. De o săptămână învăţ, primesc şi savurez lecţii de omenie, una după alta. Ce aş mai putea spune despre accident? Că eram în avion şi ne-am lovit de brazi. Nu mai are rost".


    Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat
Copilotul Răzvan Petrescu a fost operat

Argentin Todea, unul dintre cei care au ajuns primii la victimele accidentului, a fost ieri la palatul lui Gigi Becali din Capitală pentru a primi banii oferiţi de patronul de la Steaua. Ţinând cont că acesta e în puşcărie, cel care le-a dat recompensa salvatorilor a fost vărul lui, Virgil Becali. Argentin Todea a primit două teancuri de euro, pe care îi va împărţi cu ceilaţi bărbaţi care au ajutat la salvarea răniţilor. "Gigi mi-a zis să le transmit că Dumnezeu a ajuns la răniţi prin ei", a declarat Virgil Becali, la România TV.

Click! Spune

În 20 ianuarie, un avion BN-2, cu şapte pasageri la bord (pilotul Adrian Iovan, copilotul Răzvan Petrescu, medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru, Sorin Ianceu şi studenta Aurelia Ion) s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Toţi erau în viaţă după prăbuşire. Salvatorii au ajuns la ei după şase ore. Primii au fost nişte localnici din zonă. Din păcate, Adrian Iovan şi Aurelia Ion muriseră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net