Gigi Becali, la un pas de paralizie? Nu şi-a mai simţit o mână

Gigi Becali, la un pas de paralizie? Nu şi-a mai simţit o mână

Ultima actualizare:

    Gigi se află închis  la Penitenciarul Poarta Albă, iar la ultima înfăţişare a ieşit cu un guler cervical
Gigi se află închis la Penitenciarul Poarta Albă, iar la ultima înfăţişare a ieşit cu un guler cervical

Viaţa de puşcăriaş este grea, iar Gigi Becali nu se poate adapta sub nici o formă. E stresat, nu doarme, nu mănâncă, astfel că în opt luni, de când a fost încarcerat, latifundiarul a ajuns numai piele şi os.

În tot acest timp, a slăbit 19 kg, anunţă România tv. Nici cu sănătatea nu stă prea bine. Are probleme cu coloana, astfel că avocaţii lui susţin că i-a paralizat o mână.

"Becali poate paraliza în orice clipă, nu şi-a mai simţit mâna timp de 20 de minute", au spus aceştia.

Patronul Stelei cere suspendarea pedepsei cu închisoarea, pentru a merge să se opereze în străintate. Gigi Becali se află după gratii din mai 2013, când a fost codamnat la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN.

El a încercat în nenumărate rânduri să iasă din puşcărie sub diferite motive: ca să meargă la majoratul fiicei sau la înmormântarea mătuşii, ca să muncească sau din motive de sănătate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
326e9aef aef0 4d76 affc f5bb357a9b4b jpg
nunta
crini jpg
image png
cartofi dulci freepik1 jpeg
accident colentina
mancat la volan
contract de angajare jpg
image
image