FOTO I-a înghiţit pământul! O familie, la spital după ce un drum s-a surpat

Ultima actualizare:

    Aşa arată locul în care şoferul a căzut cu maşina
Aşa arată locul în care şoferul a căzut cu maşina

O familie din judeţul Suceava a trăit clipe de groază în seara zilei de marţi, 18 februarie. Autovehiculul marca Opel Corsa la volanul căruia se afla Constantin Cruţ a căzut pur şi simplu într-o groapă de 4 metri adâncime apărută pe drumul naţional DN 2E, în apropierea unui podeţ, care leagă localităţile Marginea şi Horodnic de Sus.

Impactul putea fi fatal, dar norocul celor trei pasageri, tată, mamă şi copilul de 6 ani, a fost acela că maşina circula cu viteză destul de mică.

„Era un drum pe care am mai fost de multe ori şi pe care îl ştiam foarte bine. La un moment dat, în drum s-a căscat un hău şi nu am mai avut ce face şi am căzut în gol. Noroc că nu circulam cu viteză prea mare, deşi în acea porţiune drumul permite o viteză superioară, că altfel ne împrăştiam creierii peste tot”, a povestit Constantin Cruţ.

Maşina drum surpat Suceava
Maşina drum surpat Suceava

Întreaga familie care se afla în autovehiculul căzut în groapă a fost transportată la Spitalul Rădăuţi, iar de aici au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Suceava.

Din fericire, leziunile suferite au fost superficiale şi familia Cruţ nu a necesitat internarea. Norocul lor a fost acela că purtau centuri de siguranţă, iar faptul că maşina nu circula cu viteză a făcut ca acum să fie în viaţă.

Groapa din asfalt a apărut ca urmare a ploilor din ultimii ani, care au săpat la baza podului şi în timp s-a creat un gol care a dus la evenimentul de marţi seară. Între timp, angajaţii de la Drumuri Naţionale au acoperit groapa, dar au instituit restricţii de viteză în zonă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net