Formula noului Guvern, trimisă în Parlament pe 4 martie

Formula noului Guvern, trimisă în Parlament pe 4 martie

Ultima actualizare:

    Formula noului guvern nu ar include şi PNL-ul
Formula noului guvern nu ar include şi PNL-ul

Formula noului Guvern, format de USD după retragerea PNL, va ajunge în Parlament pe 4 martie, au declarat pentru Mediafax surse social-democrate.

"BPN al PSD a decis să mergem în Parlament cu noul Guvern, marţi, 4 martie, astfel încât până pe 8 să fie instalat", au precizat surse din PSD.

Acestea au arătat că decizia a fost luată pornind de la ipoteza retragerii PNL de la guvernare.

Astfel, dacă marţi seară, în Delegaţia Permanentă, PNL va decide să-şi retragă miniştrii din Cabinet, USD va forma un nou Guvern, care va trebui să treacă de votul Parlamentului, deoarece se va schimba compoziţia Guvernului.

Până la numirea noului Cabinet, premierul Victor Ponta va desemna interimari pe posturile deţinute în prezent de liberali.

Având în vedere însă că pe 8 martie expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI, social-democraţii au stabilit ca noul Guvern să fie instalat până atunci, astfel că s-a decis ca pe 4 martie formula acestuia să ajungă în Parlament.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
patronul dristor kebap arestat in turcia acuzat ca e sef intr o grupare criminala ar fi pus studenti romani sa care valize cu valuta 1105692 webp
image png
nepal bidur profimedia (2) jpg
asian criminal hood hacking server stealing data while committing online crime young hacker running illegal malicious software code computer screen cracking password jpg
0302a51b dcc1 4c71 9148 aea63c0918d8 jpg
somn1 jpeg
Prințul William, Prințesa Kate Middleton  foto   profimedia 1086227036 jpg
Adina Buzatu, foto Facebook jpg
image
image