Prima veste bună pentru Gigi Becali! Ce au hotărât magistraţii
Becali nu a fost selectat, pe 9 ianuarie, pentru a face parte din primul grup de deţinuţi de la Poarta Albă care vor munci la academia de fotbal a lui Gheorghe Hagi, acesta având însă şanse să fie selectat în urma viitoarelor întruniri ale comisiei de specialitate din cadrul penitenciarului care face respectivele selecţii.
Comisia pentru selectarea persoanelor private de libertate se va constitui săptămânal, în urma încheierii de contracte de prestări servicii atât cu academia de fotbal Gheorghe Hagi, cât şi cu alţi solicitanţi de forţă de muncă, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al penitenciarului din judeţul Constanţa, Gabriel Botezan.
La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă.
Becali este condamnat la pedepse cu închisoarea în mai multe dosare, având de executat trei ani şi şase luni de detenţie.