Nicolas Cage a închis autostrada pentru 610 euro
Vreţi să închiriaţi o bucată de autostradă pe bani puţini? Totul e posibil. Cu doar 610 euro drumul de viteză este doar al vostru pentru nouă ore. Atât a plătit şi Castel Film, pentru ca Nicolas Cage să filmeze o scenă pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti.
Actorilor celebri le place să filmeze în România. Sharon Stone, Nicole Kidman, Mickey Rourke, Stevan Seagal, Jean-Claude Van Damme, Salman Khan şi Nicolas Cage sunt doar câteva nume care au poposit pe meleagurile mioritice în interes de serviciu. Să nu credeţi că aceştia aleg să vină de peste mări şi ţări pentru că au auzit că aici sunt oameni primitori sau pentru că avem o ţară frumoasă. Totul se rezumă la bani.
Nicolas Cage are o carieră de 30 de ani în cinematografie şi în tot acest timp a jucat în zeci de filme
Fără să scoată prea mulţi din buzunar, producătorii lor ajung să închirieze, pe mai nimic, chiar şi o autostradă. Ieri, timp de nouă ore, de la ora 8.00 la 12.30 şi de la 13.30 la 18.30, traficul pe A3-Bucureşti-Ploieşti, a fost închis câte 30 de minute, pe tronsonul Ştefăneşti -Snagov, între kilometrii 17 şi 30. În tot acest timp, şoferii au fost nevoiţi să aştepte la intrare pe A3. Pentru fluidizarea traficului, barierele se ridicau pentru 20 de minute. Toată nebunia creată a costat puţin peste 600 de euro.
Actorii au avut tabără, la km 23, unde este o balastieră
„Potrivit Ordinului 584 din 2013, închirierea autostrăzii pentru o oră costă 10 euro, iar un km 40 de euro. Scena s-a filmat nouă ore, pe o porţiune de 13 km, astfel încât cei de la Castel Film au plătit 610 euro, adică 2.780 de lei. Solicitarea a fost făcută din ianuarie. Noi am ales să restricţionăm circulaţia marţea, pentru că este o zi când traficul este scăzut", a declarat, pentru Click!, Cristian Andrei, directorul adjunct al CNADNR.
Nicolas Cage se află la volanul maşinii din mijloc, un Chrysler maro, în care a filmat pe A3
În scenele filmate pe A3, pentru pelicula „Dying of the light", personajul interpretat de Nicolas Cage (50 de ani) este arestat de poliţie şi reţinut, acesta aflându-se în trafic în maşina sa, un Chrysler, de culoare maro. Nicolas Cage joacă în acest film rolul unui agent CIA ce începe să- şi piardă vederea în timpul ultimei sale misiuni. Filmările pentru această producţie au început pe 20 ianuarie şi au avut loc până acum la Politehnică, în Parcul Izvor, la Hotelul Hilton, la studiourile Castel Film, dar şi pe plajă la Mamaia.
După doi kilometri, actorul este oprit de un poliţist american şi arestat
Nicolas Cage şi-a dus familia la Mamaia, în hotelul lui Hagi