Tradiţii pentru spor şi sănătate la sărbătoarea Mărţişorului
Originile acestei tradiţii sunt incerte, dar primele dovezi arheologice, care atestă existenţa Mărţişorului, datează chiar de pe vremea strămoşilor noştri daci, înaintea romanizării ţinuturilor strămoşeşti.
Semnificaţia şnurului împletit din două culori
Mărţişorul a fost conceput ca o amuletă legată cu un şnur împletit din două fire-unul alb (simbolizând divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea) şi unul roşu (ca simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii : prietenia, fidelitatea şi onoarea).
În tradiţia populară, cele două culori (alb şi roşu) din care se împleteşte şnurul cu care se leagă mărţişorul-talisman reprezintă şi cele două anotimpuri de bază (iarna şi vara), în timp ce primăvara şi toamna sunt considerate doar anotimpuri de trecere.
Legendele românilor despre Mărţişor
Printre legendele semnificative ale românilor, referitoare la obiceiurile moştenite de la strămoşii noştri, alături de " Mioriţa", regăsim şi legenda despre "Baba Dochia", care spune că firul Mărţişorului este o funie de 365 sau 366 de zile şi ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce îşi urca turma la munte. Ca şi ursitoarele care torc firul vieţii copilului la naştere, tot aşa Dochia torcea firul anului primăvara, la 1 martie, când se năştea acest anotimp calendaristic.
La geto-daci, Anul Nou începea la 1 martie, iar calendarul lor popular avea doar două anotimpuri:vara şi iarna, pentru că primăvara şi toamna erau considerate anotimpuri de trecere.
Pentru strămoşii noştri, Mărţişorul avea rolul de talisman şi era oferit de Anul Nou ( la 1 martie) persoanelor apropiate împreună cu urări de bine, sănătate, bucurii şi dragoste. Mărţişorul lor era confecţionat dintr-o monedă găurită legată de un fir împletit care se purta la gât, până când persoana care l-a purtat vedea un pom înflorit. Atunci, mărţişorul se lega de ramurile acelui pom şi se credea că Noul An va fi la fel de frumos pentru cel care l-a purtat, ca şi pomul înflorit.
Legenda Soarelui travestit
În legătură cu venirea primăverii, o legendă spune că Soarele a coborât pe Pământ travestit într-o fată foarte frumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci, întregul univers s-a întristat: păsările nu mai cântau, copiii nu mai erau veseli şi nu se mai jucau, toată lumea era mâhnită. Văzând câtă tristeţe se abătuse în jurul său fără Soare, un tânăr curajos a plecat să găsească palatul răpitorului. Abia după un an, voinicul a descoperit palatul răpitorului, a eliberat-o pe fată şi l-a chemat pe zmeu la luptă dreaptă.
Tânărul a ieşit învingător şi a eliberat-o pe fată. La scurt timp, Soarele s-a ridicat din nou pe cer şi a luminat pământul. Atunci a venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat optimismul şi veselia. Numai voinicul zăcea în palatul zmeului, după luptele grele pe care le purtase cu acesta. Tot sângele cald i s-a scurs pe zăpadă şi tânărul a rămas fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghioceii, vestitorii primăverii. Legenda spune că, de atunci, lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea pentru frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar culoarea albă este simbolul dragostei pentru ghiocel, prima floare de primăvară.
Semnificaţiile Mărţişorului în trecut
În trecut, în mediul rural, şnurul mărţişorului era împletit din lână, de mamele care aveau copiii mici. De şnur, ele înnodau o monedă de argint sau de aur, pe care o legau de mâna copilului. Ritualul era respectat în fiecare primăvară, pentru că fiecare mamă era convinsă că această amuletă îl apără pe odorul ei de boli şi de necazuri, că va fi sănătos, precum argintul sau aurul, şi roşu la faţă ca şnurul amuletei.
Totodată, în unele zone, Mărţişorul era purtat la gât de fete pentru a nu fi arse de soare în timpul arşiţei, iar purtătoarea acestui talisman repeta periodic zicala: „Cine poartă Mărţişoare/ Nu va fi pălit de soare".
Mărţişorul era purtat la reverul hainei sau la gât cu demnitate, chiar de persoanele care deţineau o funcţie în comunitatea locală; obiceiul era respectat cu sfinţenie de autorităţile locale, pentru că tradiţia spunea că, în acest fel, liderii locali atrăgeau norocul şi belşugul zona geografică respectivă. Mai mult, se credea că Mărţişorul purtat de lideri alunga seceta şi calamităţile naturale.
Fetele purtau (şi mai poartă) Mărţişorul până la sfârşitul lunii martie sau până la întoarcerea păsărilor călătoare. Atunci, ele agăţau amuleta într-un pom fructifer, pentru ca acesta să aducă în familia tinerei care l-a purtat o recoltă bogată, iar fata care l-a dăruit pomului să fie sănătoasă şi să aibă spor în tot ce întreprinde. Cu banul de argint, desprins de pe şnur, fetele cumpărau caş, pâine şi vin roşu - alimente benefice pentru sănătate. Fetele erau convinse că vor avea faţa curată precum caşul, rumenă ca pâinea, iar bujorii în obrăjori vor fi asemenea vinului, leac de viaţă lungă.
Poartă Mărţişorul! Te vei împrieteni cu Soarele
Tradiţia seculară spune că Mărţişorul de argint, asemenea celui ancestral, este un odor sfânt şi trebuie respectat ca atare: el aduce norocul şi sănătatea, alungă paguba şi duşmănia. Tot tradiţia spune că persoana care poartă Mărţişorul se împrieteneşte cu Soarele, protectorul sănătăţii, iar cel care-l dăruieşte, oferă persoanei dragi o fărâmă de Soare.
Mărţişorul purtat ca un odor religios
Referindu-se la această tradiţie, poetul George Cosbuc explica într-un studiu al său de ce trebuie să purtăm mărţişorul : „ Scopul purtării lui este să fii aproape de soare, purtându-i cu tine chipul cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere : mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet".
În acelaşi studiu, poetul face referire la puterea tămăduitoarea a acestui obiect, comparat cu odoarele religioase: "Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească. Tradiţia populară spune că mărţişorul trebuie purtat ca un odor sfânt şi, în nici un caz, nu trebuie considerat podoabă sau o jucărie".
Mărţişorul atrage sporul şi sănătatea
Mărţişorul este un mesager al bucuriei, al dragostei de viaţă, un simbol norocos prin care noi, oamenii, îmbrăţişăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.
În unele zone geografice, Mărţişor este denumirea populară a lunii martie. În vechime, atunci se deschidea anul agrar. De-a lungul timpului, Mărţişorul era purtat în orice comunitate, pentru a atrage sporul, sănătatea şi buna înţelegere între membrii acelei comunităţi. Semnificaţia Mărţişorului rămâne asociată cu bucuria venirii primăverii, cu sentimentul de preţuire şi de prietenie sinceră al celui care-l dăruieşte unei persoane pe care o iubeşti.
De-a lungul veacurilor, Mărţişorul rămâne un simbol al iubirii pentru cele mai dragi persoane din viaţa noastră, dar şi al bucuriei pentru întâlnirea cu anotimpul îndrăgit- primăvara.
În Transilvania, tradiţia Mărţişorului se păstrează din vremuri îndepărtate şi, la data de întâi Martie, bărbaţii oferă mărţişoare fetelor şi doamnelor în semn de preţuire şi de iubire. Totodată, în această zi, fetele oferă mărţişoare mamelor, rudelor de sex feminin şi prietenelor
Cât timp purtăm Mărţişorul ?
În Ardeal, tradiţia îndeamnă ca fiecare femeie să poarte Mărţişorul primit la 1 Martie timp de câteva zile. În trecut, doamnele şi domnişoarele purtau timp de 12 zile o monedă de argint sau de aur legată la gât. În a 13-a zi, moneda respectivă se agăţa într-un par, până când cel care l-a purtat vedea înflorit primul pom. De multe ori, doamnele şi domnişoarele agăţau Mărţişorul de un trandafir, iar cu moneda respectivă îşi cumpărau o bucată de brânză, pentru a avea o faţă frumoasă tot anul.
În vremuri îndepărtate, mărţişoarele se purtau la mână sau la gât. Ele erau atârnate de un şnur alcătuit din două fire răsucite : unul de culoare roşie şi celălalt de culoare albă. Astăzi, mărţişoarele se poartă o perioadă de timp la încheietura mâinii sau se prind în piept, iar persoana care-l poartă crede că toate dorinţele i se vor împlini.
Potrivit unei vechi tradiţii, Mărţişorul se poartă până când înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci, şnurul se agaţă de petalele unui trandafir sau pe ramura unui vişin. În alte regiuni, Mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor (1-9 martie) sau până la Florii; atunci Mărţişorul se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor. Există credinţa că atunci când pomul are rod bogat, cel care a purtat Mărţişorul va avea mult noroc.
În zona Dobrogei, tradiţiile româneşti spun că Mărţişorul trebuie purtat până la venirea berzelor şi a cocorilor, apoi acesta este aruncat în sus, spre văzduh, pentru ca persoana care l-a purtat să se bucure de o dragoste mare şi înălţătoare.
Credinţe legate de ziua Mărţişorului
Şi acum, în lumea satelor se crede că, tânăra care nu poartă mărţişorul primit în zorii zilei de 1 Martie, se va ofili şi nu va avea noroc tot anul.
În ziua de 1Martie, în Banat, tinerele fete nemăritate se spală cu zăpadă sau cu apă adunată de pe frunzele fragilor din pădure în ziua de Mărţişor. Când ritualul este respectat potrivit tradiţiei, tinerele fete se vor mărita în acel an.
În localităţile din Transilvania, mesagerul primăverii, Mărţişorul, se agaţă de uşi, de ferestre şi de coarnele animalelor domestice; se crede că Mărţişorul, fiind un odor sfânt, va îndepărta duhurile rele şi deochiul.
În judeţul Bihor, localnicii cred că, dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 Martie, vor deveni mult mai frumoşi şi mai sănătoşi.
În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru a fi iubite. Totodată, în localităţile din Banat, fetele oferă mărţişoare băieţilor, lucrate chiar de ele.
Şi în localităţile din Moldova, în ziua de 1 Martie, fetele oferă mărţişoare băieţilor. La rândul lor, băieţii dăruiesc fetelor mărţişoare de 8 Martie, spre deosebire de restul zonelor geografice din ţară.
