Ce decoraţiuni interioare se poartă în 2014

Ce decoraţiuni interioare se poartă în 2014

Ultima actualizare:

    Anul acesta se poartă mobila în nuanţe naturale şi calde
Anul acesta se poartă mobila în nuanţe naturale şi calde

Calendaristic, ne aflăm la începutul primăverii, iar acum este momentul să faci o schimbare în casa ta. Decorează-ţi locuinţa în spiritul noului sezon şi respectă tendinţele acestui an. Uite cum să decorezi cu stil!

Nuanţe de violet orhideeLa finalul anului trecut, am aşteptat, ca de fiecare dată, verdictul, iar el a venit: Pantone a declarat drept culoarea anului 2014 violetul orhidee.

Lila, auziuriu, turcoaz Evident, pornind de la el ne putem juca cu nunaţe precum lila, azuriu, chiar turcoaz sau grenadină. De la un accesoriu, cum ar fi o vază, o cuvertură, o pernă sau o ramă foto, la o tăblie de pat sau un dulap, ori poate un perete zugrăvit într-o astfel de culoare, oricare dintre aceste elemente te va scoate din anonimat şi va înviora încăperea, indiferent de sezon.

Lemn şi culori naturaleUn alt trend al anului 2014 pe care se mizează din ce în ce mai mult este cel al culorii naturale a lemnului. Dacă în anii trecuţi a dominat wenge, acum putem alege tonuri mai deschise: stejar, cireş, fag. Optează pentru obiecte de mobilier în nuanţe naturale şi calde care să se combine cu o draperie, o perdea, un covor sau cu alte obiecte de decoraţiuni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
image
image