Orbi săltați pentru fonduri europene

Orbi săltați pentru fonduri europene

Ultima actualizare:

    Perchezițiile vizează și sediul Asociației Nevăzătorilor din România
Perchezițiile vizează și sediul Asociației Nevăzătorilor din România

Procurorii DNA fac, în cursul zilei de astăzi, nouă percheziţii în Bucureşti şi Buzău. Sunt vizate locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie privind fonduri europene, precum și sediul Asociației Nevăzătorilor din România și al unei confederații patronale.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în acest dosar se fac cercetări care vizează ”suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 – 2014”.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că au loc percheziţii la sediul Asociația Nevăzătorilor din România și la sediul unei confederații patronale.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informații şi Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
liberland  jpg
Benzinărie în București - motorina - benzina - pompa FOTO Shutterstock
evaluare nationala 2026 slatina   foto alina mitran (1) jpg
image png
Lacul Albastru  Foto Primăria Baia Sprie jpg
sorin blejnar nu poate parasi tara curtea de apel a respins recursul fostului sef al anaf 158635 jpeg
Chalkida  jpg
image
image