Palatul BCR s-a vândut pentru 35 de milioane de euro

Ultima actualizare:

    Palatul BCR, fost Palat Generala, a fost construit în 1906 după planurile arhitectului german născut în Iași, Oscar MaugschFoto: Gabriel Peneș
Palatul BCR, fost Palat Generala, a fost construit în 1906 după planurile arhitectului german născut în Iași, Oscar MaugschFoto: Gabriel Peneș

Banca Comercială Română (BCR) a încheiat transferul de proprietate al clădirii istorice Palatul BCR (sau Palatul Oscar Maugsch) din Piața Universității către Project Regina Elisabeta Bucharest SRL, o companie de investiții imobiliare cu sediul în Luxemburg, specializată în active hoteliere și clădiri de birouri de pe anumite piețe europene, potrivit unui comunicat de presă al BCR. Conform unor surse din piață valoarea tranzacției s-a ridicat la 35 de milioane de euro.

“Situat pe Bulevardul Regina Elisabeta, Palatul Oscar Maugsch se învecinează cu principala piață centrală a Bucureștiului, o zonă cu un potențial remarcabil de reamenajare urbană. BCR a făcut primii pași în a pune patrimoniul arhitectural al clădirii la dispoziția publicului, prin găzduirea a două evenimente culturale importante – Romanian Design Week și Art Safari – în interiorul palatului”, precizează comunicatul de presă al băncii, citat de economica.net. Inițial, unul dintre potențialii clienți ai BCR a oferit 25 de milioane de euro, dar a fost refuzat. Fondul de investiții luxemburghez - specializat în active hoteliere și clădiri de birouri de pe anumite piețe europene al cărui nume nu poate fi făcut public momentan - ar fi oferit o sumă mult mai apropiată de evaluarea inițială a clădirii istorice, de 35 de milioane de euro. Clădirea este consolidată și cel mai probabil va fi transformată în hotel de lux, mai scrie economica.net.

Palatul Generala, așa cum arăta după bombardamentele începute în 4 aprilie 1944 de forțele anglo-americane
Palatul Generala, așa cum arăta după bombardamentele începute în 4 aprilie 1944 de forțele anglo-americane

A fost construit în 1906 și va deveni hotel de lux

Palatul BCR din Piața Universității, fostul Palat Generala, denumit azi, oarecum impropriu, Palatul Oscar Maugsch, a fost construit în 1906 după planurile lui Oscar Maugsch (un arhitect de origine germană, născut însă la Iași în 1857), având o suprafață totală de aproape 17.000 metri pătrați. Era amplasată în fosta grădină a Palatului Șuțu, actualul Muzeu al Municipiului București și a avut menirea de a găzdui sediul uneia dintre primele companii de asigurare din România - Societatea Generală de Asigurări Generala. Aceasta a fost înfiinţată la Brăila în 1832 şi avea ca scop principal asigurarea mărfurilor în timpul transportului naval. Acţionarul principal al „Generala” a fost Banca Marmorosch Blank, cea mai important a vremii, ce îşi avea propriul sediu chiar în vecinătate, pe strada Doamnei. Societatea a rezistat până în 1948, când a fost desființată prin Legea naționalizării, iar clădirea a trecut în patrimoniul statului. După 1990, pentru mulți ani, a fost sediul central al Băncii Comerciale Române, de aici și denumirea ce se mai vehiculează, de Palatul BCR. Iată că bătrânul palat își va găsi un nou destin, odată cu această tranzacție, la 114 ani de la construcția lui.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net