Palatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, scos la vânzare cu 4 milioane €

Ultima actualizare:

    Aceasta este vila D. Ionescu,  monument istoric, scoasă  la vânzare de stat după  ce a fost confiscată de  la Sorin Ovidiu Vântu
Aceasta este vila D. Ionescu, monument istoric, scoasă la vânzare de stat după ce a fost confiscată de la Sorin Ovidiu Vântu

O vilă monument istoric din zona Aviatorilor din Bucureşti, confiscată de la Sorin Ovidiu Vîntu, a fost scoasă la vânzare de stat pentru recuperarea pagubelor din dosarul FNI. „Palatul” a fost evaluat de Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) la suma de 20 milioane de lei, adică circa 4 milioane de euro.

Compusă din parter, două etaje şi mansardă, vila cunoscută sub numele de D. Ionescu este încadrată ca monument istoric, dreptul de proprietate asupra bunului imobil fiind intabulat pe numele statului român. Superba clădire iese în evidenţă prin turnul cu creneluri, lucru nemaiîntâlnit la o astfel de construcţie. Palatul lui Vîntu nu a fost dorit de nici o instituţie a statului, deşi multe dintre ele plătesc chirii enorme pentru imobilele în care funcţionează, astfel încât ANABI a transmis dosarul către ANAF, care urmează să organizeze o licitaţie pentru vânzarea lui, scrie adevarul.ro. 

Palatul nu este singura proprietate celebră a omului de afaceri. Vântu mai are o vilă pe strada Paris din Capitală, care anii trecuţi a fost scoasă la închiriere, sau o casă, în mijlocul pădurii Petreşti, din apropierea localităţii ilfovene Otopeni. Deşi casa pe care o deţine aici este mică, domeniul pe care se află este imens. Are inclusiv două lacuri pe care se plimbă lebede, are căprioare, iepuri, dar şi găini şi vreo 20 de maidanezi. În plus, are mai multe proprietăţi şi în Deltă. Deocamdată însă, nu se poate bucura de nici una, deoarece este la puşcărie.


    Harta proprietăţii  de lângă Bucureşti
Harta proprietăţii de lângă Bucureşti

Omul de afaceri ispăşeşte la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 11 ani de închisoare, rezultată în urma contopirii celor două condamnări din dosarele FNI şi Petromservice. Sorin Ovidiu Vîntu nu se califică pentru eliberarea condiţionată deoarece în puşcărie a făcut doar culturism, nu s-a implicat şi în activităţi culturale. Un magistrat de la judecătoria Sectorului 5 şi-a motivat decizia prin care a refuzat punerea în libertate a „părintelui FNI”, arătând că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. „Conform înscrisurilor ataşate, deţinutul a avut o participare extrem de redusă la programe educaţionale. În anul 2019 a participat la doar 3 programe educaţionale, dintre care două fiind de recreere (forţă, culturism), programe oricum finalizate fără credite, ceea ce denotă o prezenţă scăzută la acestea. Prin urmare, se consideră că până la acest moment deţinutul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 5. Miliardarul Vântu a devenit cunoscut odată cu prăbuşirea FNI, unde circa 300.000 de români îşi depuseseră economiile şi au rămas, ulterior, fără acestea. 

O vilă de lux, la închiriere

Somptuoasa vilă din buricul Capitalei, pe care Sorin Ovidiu Vântu a cumpărat-o în 1998 din banii păgubiţilor FNI, a fost scoasă, în urmă cu patru ani, la închiriat în regim hotelier. 600 de euro pe noapte costa să ocupi un etaj în luxoasa casă a lui SOV, de pe strada Paris, dotată cu o piscină imensă, saună, sală de fitness, cameră de jocuri şi chiar o mini-frizerie. Vila se închiria pe apartamente, iar în totalitate costa 1.800 de euro pe noapte. Vântu a locuit aici din 1998 până în 2005.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net