Parada de 1 Decembrie, reguli și restricții anti Covid. Ce trebuie să știi

26 noiembrie 2021
article img
Vom putea participa la ceremoniile de Ziua Națională doar cu mască de protecție și cu respectarea distanțării sociale Sursa foto: Adevărul

La parada de 1 Decembrie, care va fi organizată atât în București, cât și în alte localități și orașe din țară, vor exista anumite reguli și restricții anti Covid ce vor trebui respectate de toată lumea. Anunțul a fost făcut vineri, de ministrul de Interne, Lucian Bode, care a declarat într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria că se vor lua toate măsurile necesare prevenirii răspândirii virusului.

Lucian Bode a precizat că la ceremonia dedicată Zilei Naționale, în zona oficială, care va fi delimitată de organizatori, vor participa doar 400 de persoane. Asta, în București. În localitățile din țară va fi permis un număr de  doar 200 de persoane. De asemenea, în acest perimetru se va asigura un spațiu de minimum un metru între participanți, iar purtarea măștii este obligatorie. 

Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate anti Covid și  persoanele care au trecut prin boală. Această măsură îi privește direct pe oficialii care vor lua parte la eveniment. 

Publicul larg va putea fi prezent la ceremonii fără restricții majore. Toți cei care vor să asiste la festivitate trebuie să poarte mască de protecție și să respecte distanțarea socială (asigurarea unei distanţe de minim un metru unii de alții).

De asemenea, se permite organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Zilei Naţionale la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice locale - cu participarea a cel mult 150 de persoane. Și în acest caz trebuie să se asigure o suprafață de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană participantă. Bode a mai declarat că la la aceste evenimente pot participa doar persoanele care sunt vaccinate sau au trecut prin boală.

Prin urmare, dacă vrei să te bucuri de ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naționale trebuie să nu uiți masca de protecție acasă și trebuie să ai grijă să păstrezi distanța socială când te afli în mulțime.