Părinţii Mădălinei Manole îşi pot lua nepotul în prima şi a treia sâmbătă din lună

Părinţii Mădălinei Manole îşi pot lua nepotul în prima şi a treia sâmbătă din lună

Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a judecat contestaţiile făcute de părinţii Mădălinei Manole împotriva deciziei prin care Tribunalul Capitalei a modificat programul de vizită stabilit de instanţa de fond, informează Mediafax.

Toate recursurile au fost respinse, astfel că se va aplica hotărârea luată de Tribunalul Bucureşti în septembrie 2011. Atunci, Tribunalul a micşorat perioada în care soţii Manole îşi vor putea vizita nepotul.

Tribunalul a decis în 15 septembrie 2011 că părinţii Mădălinei Manole au dreptul la „legături personale cu minorul", astfel: „în primul şi al treilea sfârşit de săptămână al fiecărei luni, sâmbăta de la ora 11 până la ora 19, cu luarea minorului din domiciliul acestuia şi cu obligaţia de a-l înapoia la ora stabilită de instanţă".

Judecătoria Buftea stabilise anterior că bunicii pot vizita nepotul în primul şi al treilea weekend ale lunii, de vineri seară până duminică, şi îl pot ţine la ei pentru un anumit interval de timp în vacanţe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
calendar pompieri australia profimedia (2) jpg
image
image