Parlamentarii care şi-au angajat rudele scapă de pedeapsă

Ultima actualizare:
vot in parlament jpeg

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, astăzi, un proiect de lege care îi va absolvi de pedeapsă pe aleşii găsiţi în conflict de interese înainte de 2013. Prin această măsură, parlamentarii se sustrag altor legi care li se aplică. Cei care au cerut această interpretare sunt chiar parlamentarii care şi-au angajat rude la cabinetul parlamentar înainde de 2013.

UPDATE Alina Gorghiu, după ce parlamentarii liberali au votat şi ei dezincriminarea conflictului de interese: „Nu pot să înţeleg un asemenea vot, dar nu vreau să vorbsc de sancţiuni până când nu aud explicaţiile liderilor de grup“.

UPDATE: Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate, această propunere legislativă adoptată astăzi de către plenul Parlamentului, este în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul Penal – prevederi care reglementeazã conflictul de interese în materie administrativă şi penală.

„Prin propunerea legislativã adoptatã astãzi se creeazã premisa conform cãreia interdicţia de angajare a rudelor în cadrul propriilor birouri parlamentare opereazã doar de la data introducerii acestui articol, respectiv anul 2013 (Legea nr. 219), cu toate cã anterior acestui moment exista o dispoziţie expresã care sã interzicã parlamentarilor sã-şi angajeze rudele sau afinii la birourile parlamentare şi anume art. 70 din Legea nr. 161/2003”, arată ANI. Prin urmare, nici anterior adoptãrii Legii nr. 219/2013, parlamentarii nu puteau dispune fãrã nicio constrângere legalã asupra angajãrii rudelor sau afinilor la propriile birouri parlamentare întrucât aveau obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese, în speţã dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul penal.

Mai multe, pe adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net