Pârtiile unde se schiază. Zăpada măsoară jumătate de metru
Dacă pe Valea Prahovei, turiştii se ducă pe pârtie pe răspunderea lor, în principalele staţiuni montane din Caraş-Severin, Muntele Mic şi Semenic, pasionaţii de schi sunt aşteptaţi la acest sfârşit de săptămână. Zăpada măsoară aproape jumătate de metru.
Dacă anii trecuţi sezonul se deschidea oficial fără zăpadă pentru schi, acum principalele staţiuni beneficiază de ea din belşug. Vremea rece şi precipitaţiile din ultima vreme au făcut ca stratul de omăt să ajungă pe Muntele Mic la peste 30 de centimetri, numai bună pentru schi pe toate pârtiile, iar drumul de acces de la Borlova înspre platou este accesibil oricărui tip de autovehicul, a declarat Horia Cocie, reprezentantul Salvamont Caraş-Severin, pentru Radio Reșita.
Pe Semenic situaţia este identică, iar hotelierii spun că pârtiile vor fi funcţionale în sfârşitul acestei săptămâni.
Pentru schi, Muntele Mic dispune de patru pârtii cu diverse grade de dificultate a căror lungime însumată depăşeşte 12 kilometri, iar Muntele Semenic de două pârtii funcţionale, cu lungimi cuprinse între 600 de metri şi 5.5 kilometri, mai precizează sursa citată. Nu la fel de bine stau lucrurile pe Valea Prahovei, unde stratul de zăpadă nu măsoară decât 10 centimetri.