Patriarhul Daniel îşi cere iertare după tragedia din Colectiv

Ultima actualizare:

    Preafericitul Daniel a trimis un mesaj de Paștefoto: arhiva personală
Preafericitul Daniel a trimis un mesaj de Paștefoto: arhiva personală

Preafericitul Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj pentru tineri, intitulat ''Cuvânt părintesc şi prietenesc pentru tineri", după ce i s-a reproşat că nu s-a implicat în ajutorarea familiilor victimelor incendiului din club Colectiv, în care au murit 32 de persoane, iar alte 135 se zbat să supravieţuiască pe paturile de spital.

Patriarhul Daniel le-a cerut iertare tinerilor care au ieşit în stradă să protesteze împotriva sistemului şi ale căror nemulţumiri au vizat direct Biserica, în urma tragediei din club Colectiv. Iată cum sună mesajul acestuia, conform HotNews.

"Dragi tineri,

În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovaţi la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniţi care se află în spitale, dar şi în vreme de mare frământare socială, va adresăm cuvânt părintesc de mângâiere şi de preţuire, de pace şi binecuvântare. Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite. Înţelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultaţi şi încurajaţi în aspiraţiile lor.

Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate.

Până acum, Biserica, împreună cu tinerii din parohii, a organizat multe programe spirituale, culturale şi social-filantropice. Acum însă dorim să exprimăm mai multă afecţiune şi înţelegere pentru toţi tinerii din societate, respectând libertatea, demnitatea şi aspiraţiile lor. Biserica este acum alături de tineri înţelegând dorinţa lor de înnoire spirituală şi morală a societăţii româneşti şi se roagă pentru prezentul şi viitorul poporului român, spre a trăi în pace şi unitate", a fost mesajul Preafericitului Daniel.

Totodată, Patriarhia Română anunţă că o rugăciune pentru pace şi unitate se va desfăşura în fiecare zi la Catedrala Patriarhală, începând cu orele 18:30.

"În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumina şi înţelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţă Bisericii, dar şi în viaţa societăţii noastre", a mai adăugat acesta.

Lucian Mîndruță, mesaj dur pentru Patriarh

Lucian Mândruță l-a atacat dur pe Preafericitul Daniel
Lucian Mândruță l-a atacat dur pe Preafericitul Daniel

Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe oameni să se ducă la biserică, nu la club, la slujba de înmormântare a femeii de serviciu care se afla la muncă în clubul Colectiv în seara tragediei, fapt ce a atras numeroase critici din partea opiniei publice. Printre cei iritați de reacția Preafericitului se numără Lucian Mîndruță, care i-a scris acestuia un mesaj tăios. Citeşte aici întregul mesaj al lui Lucian Mîndruță pentru Patriarhul Daniel.

Scrisoarea unei jurnaliste pentru Preafericitul Daniel

Jurnalista Voicu Mirela a scris o scrisoare publică, luni (2 noiembrie), pentru Preafericitul Daniel, liderul BOR, în care i-a reproşat faptul că nu s-a implicat în ajutorarea familiilor victimelor incendiului de vineri seară (30 octombrie) de la clubul Colectiv, în care 32 de persoane au murit. Mesajul ei a devenit viral în reţele sociale. Citiţi întreaga scrisoare mai jos:

"Dragă domnule Cearceaf Alb, mi-ar fi plăcut să te văd cu veşmântu şi curat, în fruntea cohortelor de popi cărora le ai luat şi clanţa de la uşa, în genunchi, rugându-te pentru sufletele celor plecaţi şi pentru sănătatea celor rămaşi. Mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite şi să mângâi pe creştet mamele care-şi caută copiii. Mi-ar plăcut să tragi clopotele bisericilor ca-n noaptea Învierii să ştie lumea că e prăpăd. Mi-ar fi plăcut să-ţi trimiţi slugile în spitale, să le duci o sticlă cu ceai celor care au salvat necondiţionat vieţile oamenilor.

''Multe mi-ar fi plăcut. Mă gândesc că nu era prea mare păcatul să trimiţi nişte slugi d-alea care-ţi cară carja, aia care-ţi şterg inelul de praf sau vreo 2-3 ţârcovnici care spionează babele în biserică să le spună oamenilor că le pui la dispoziţie orice. N-am văzut să trimiţi vreun înalt d-ăla cu chipiu să dea o mână de ajutor cuiva. Să le spui că le îngropi morţii fără bani. Să le dai o farfurie de mâncare orfanilor, să scoţi din seiful tău aurit ceva, orice, chiar şi o icoană să le alini durerea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
Regele Charles  GettyImages jpg
439899984 2637790709761372 8663448278139324788 n jpg
15aae50a190c8adbd0df703e1bc213d2 jpg
sat pixabay jpg
corinita din salcie jpg
index webp
aeroport galati braila facebook jpg
gelu duminica poveste de viata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net