Patronii clubului Colectiv nu scapă de arest

Ultima actualizare:

    Patronii Clubului «Colectiv» nu au vrut să pună pe tavan  material care nu arde ca să facă economiefoto: arhivă Click!
Patronii Clubului «Colectiv» nu au vrut să pună pe tavan material care nu arde ca să facă economiefoto: arhivă Click!

Patronii clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, nu scapă de arest. Tribunalul București a respins marți, 10 noiembrie, contestațiile acestora în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă. Cei trei au fost arestați preventiv după ce, în seara zilei de 30 octombrie, un incendiu a cuprins clubul Colectiv. Bilanțul victimelor numără, până în acest moment, 48 de morți și 76 de persoane internate în spitalele din București și din străinătate.

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, astfel că cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, rămân pentru 30 de zile în Arestul Poliţiei Capitalei, unde au fost încarceraţi din 2 noiembrie.

Potrivit procurorilor, "incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club".

Anchetatorii au arătat că patronii Colectiv, deşi au dat o declaraţie pe proprie răspundere că vor respecta limita maximă de 80 de locuri pe scaune, au încălcat obligaţia, în seara zilei de 30 octombrie intrând, într-un spaţiu de 425 de metri pătraţi, aproximativ 400 de persoane.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net