Patronii din turism vor vacanță pentru elevi pe rând

Ultima actualizare:

    Patronii din turism vor ca familile cu copii să vină în stațiuni în toată perioada sezonului estival
Patronii din turism vor ca familile cu copii să vină în stațiuni în toată perioada sezonului estival

Membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) sunt nemulţumiţi de structura anului şcolar. Ei cer ca elevii să intre pe rând în vacanţă, în funcție de zona în care locuiesc, astfel pentru ca stațiunile să fie mereu pline.

Vacanța eșalonată, pe judeţe sau regiuni, este preluată după modelul german și se dorește să fie preluat și de autoritățile noastre, pentru ca sezonul estival să se extindă.

”Este o problemă care trebuie rezolvată, vrem să mergem la o întâlnire cu ministrul Educaţiei. Nu ne plac schimbările de vacanţă. Din cauză că se intră în vacanţă pe 25 iunie, şi nu pe 15 iunie, se pierd din clienţii pe care-i puteam trimite în vacanţă. Noi dorim vacanţe eşalonate”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT, pentru News.ro.

Acesta propune ca o parte dintre elevi să termine anul şcolar pe 1 iunie, stimulând în acest fel creşterea rezervărilor pentru luna iunie, de obicei mai slabă pentru turismul românesc.

”Se poate şi în România, fie pe judeţe, fie pe zone geografice. De exemplu, Moldova să înceapă vacanţa pe 1 iunie, Muntenia pe 10 sau 15 iunie, Transilvania pe 20 iunie. Şi atunci practic se lungeşte sezonul, este unul dintre cele mai importante lucruri”, susţine Burcea. 

ANAT susţine că acest model se practică în Germania de câteva decenii, pe landuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net