Patru copii au murit la Timişoara într-un incendiu puternic, produs în camera în care dormeau

Patru copii au murit la Timişoara într-un incendiu puternic, produs în camera în care dormeau

Ultima actualizare:

    Pompierii au încercat să-i salveze pe copii şi au intrat să-i caute cu o cameră de termoviziuneFoto: pressalert.ro
Pompierii au încercat să-i salveze pe copii şi au intrat să-i caute cu o cameră de termoviziuneFoto: pressalert.ro

Durere de nedescris la Timişoara. patru copii minori cu vârste între 4 luni şi 6 ani au murit după ce un incendiu puternic a cuprins camera în care dormeau. Copiii se aflau în grija fratelui mai mare, de 14 ani, cel care a şi dat alarma. Când au auzit ce se întâmplă, părinţii au venit acasă într-un suflet şi au intrat prin foc ca să îi salveze.

Orbiţi de flăcări şi fum, părinţii nu au reuşit să-i scoată pe cei mici şi au ajuns şi ei la spital intoxicaţi cu fum. Băiatul de 14 ani a văzut flăcările din încăperea în care dormeau cei patru fraţi mai mici când s-a dus la bucătărie, să le încălzească puţin lapte. Îngrozit, a ieşit în mijlocul străzii şi a început să strige după ajutor.

Cei 4 copii, căutaţi prin foc şi fum cu o cameră de termoviziune

Cei patru copii nu au avut însă nicio şansă. Pompierii şi-au pus măştile cu oxigen şi au intrat după ei. I-au căutat cu o cameră cu termoviziune. Alexandra avea 6 ani, Andrei - 4 ani, iar Antonia împlinise chiar ieri 2 ani. Mezinul era Adrian, un bebeluş de doar 4 luni. Familia, una sărmană, stătea cu chirie într-un apartament, într-o casă cu curte comună. La fața locului au fost mobilizate numeroase echipaje de Pompieri, SMURD și Poliție. În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat în încăperea în care dormeau patru copii, în paturi suprapuse.

Din primele cercetări, pompierii au stabilit că focul a izbucnit de la sobă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image