Percheziţiile la CJ Buzău s-au încheiat după opt ore; anchetatorii au ridicat saci cu documente
Perchezițiile făcute de procurorii DNA la sediul Consiliului Județean (CJ) Buzău au fost finalizate în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, anchetatorii ieșind din sediul instituției cu trei saci și cu mai multe cutii pline cu documente, fără ca vreun angajat să fie reţinut.
La finalul percheziţiilor, care au durat aproximativ opt ore, secretarul Consiliului Județean Buzău, Laurențiu Gavrilă, a declarat că anchetatorii au verificat mai multe birouri din instituție, de unde au ridicat documente. "Am aflat și noi ce s-a întâmplat, am fost solicitat să mă prezint la sediul instituției împreună cu colegii mei și am participat la percheziția efectuată în sediul Consiliului. Au luat documente, dar deocamdată nu pot spune despre ce documente este vorba. Am asistat la desfășurarea perchezițiilor, dar am fost rugați să nu discutăm despre ce documente s-au luat. Este o anchetă în curs de desfășurare”, a afirmat Gavrilă.
Secretarul CJ Buzău a explicat, totodată, că de strategia de dezvoltare a judeţului, la care se referă procurorii DNA, s-a ocupat Direcția de Dezvoltare Regională. Directorul acestei direcții este Dragoș Cojocea, care este finul de cununie al fostului președinte al Consiliului Judeţean Victor Mocanu, cu care Cristinel Bîgiu s-a aflat în conflict direct în campania pentru alegerile locale din 2012, când Bîgiu a fost desemnat candidat al USL la şefia CJ Buzău, în defavoarea lui Mocanu.
”De strategia de dezvoltare s-a ocupat Direcția de Dezvoltare Regională, condusă de directorul Dragoș Cojocea. El nu a fost aici azi. Nu e în concediu, e la serviciu, dar azi nu a fost aici. Au fost ridicate toate documentele care ar fi trebuit să fie ridicate. Este vorba despre strategia pe care trebuie sa o adoptăm în perioada 2014-2020 pentru dezvoltarea judeţului, în baza căreia se pot accesa fonduri europene”, a mai spus Laurențiu Gavrilă.
Procurorii DNA au descins la sediul Consiliului Judeţean Buzău sâmbătă seară, în jurul orei 18.00. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost ridicat de anchetatori de la locuinţa sa, după ce a fost prins în flagrant luând mită în parcarea din faţa blocului în care locuieşte.
Cristinel Bîgiu a fost dus în Capitală, la DNA central, unde a fost audiat timp de aproximativ şase ore, alături de finul său, Florin Colgiu, președinte al Organizației de Tineret a PNL Buzău, care ar fi fost intermediar al unei tranşe de bani primite ca mită de Bîgiu. La finalul audierilor, Cristinel Bîgiu a fost reţinut pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale). De asemenea, a fost emisă ordonanţă de reţinere şi pentru Florin Colgiu, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale).