Persoanele cu handicap grav sau accentuat nu plătesc impozite

Persoanele cu handicap grav sau accentuat nu plătesc impozite

Ultima actualizare:

    Aceastei categori de persoane nu i se va reține impozit pe saarii, pensii sau alte activități pe care întreprinde
Aceastei categori de persoane nu i se va reține impozit pe saarii, pensii sau alte activități pe care întreprinde

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite, începând din acest an, de la plata impozitului pentru toate categoriile de venituri realizate, informează Ministerul Muncii.

Măsura este prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată ieri în Monitorul Oficial, anunță Mediafax.

Pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, din activităţi independente ori agricole, din silvicultură şi piscicultură, altele decât cele impozitate prin tranşe de venit.

De această reglementare vor beneficia peste 680.000 de persoane.

Numărul total de adulţi cu handicap grav şi accentuat era la 31 decembrie 2014 de 683.738.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
preot pixabay jpg
young girl using mobile jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
Accident Buftea  jpg
amar kale pictura condimente guinness jpg
index webp
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
image png
image
image