Peste 1.000 de oameni s-au bătut cu pietre la Ruginoasa: patru bărbaţi au fost răniţi
UPDATE: 12.00Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, Mihai Cojocariu, un tânăr în vârstă de 17 ani, care a fost lovit sâmbătă dimineaţa în timpul confruntării dintre mascaţii din comuna Ruginoasa a fost rănit grav şi transportat la un spital din Iaşi, alte două persoane rănite fiind transportate, de asemenea, la spital. Un alt tânăr a fost rănit şi el, însă a refuzat să fie dus la spital.
"Cel care l-a lovit a fost identificat şi este la postul de Poliţie", a spus Cojocariu.
Şeful SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că tânărul de 17 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind preluat în stare de inconştienţă de către echipajul SMURD.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, Mihai Cojocariu, a declarat, pentru Mediafax, că cele două tabere din comună, "Delenii" şi "Vălenii", formate fiecare din câteva zeci de persoane şi având măşti şi căşti speciale, s-au confruntat, sâmbătă dimineaţă, lovindu-se cu bâtele, după care s-au dispersat pe drumuri laterale, unde şi-au dat măştile jos, cu intenţia de a se lua la bătaie.
El a precizat că jandarmii au intervenit între cele două grupări, pe care le-au despărţit treptat, dar patru persoane au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD aflat în zonă.
"Am intervenit la momentul oportun şi am prevenit atunci când manifestaţia a avut tendinţe să degenereze", a spus Cojocari.
Peste 1000 de săteni s-au luat la bătaie
"Situaţia e calmă. Suntem în continuare în dispozitiv", a mai spus Cojocariu.
Această confruntare este voinţa comunităţii locale şi participanţii cunosc riscurile la care se expun. Bătaia se desfăşoară în fiecare an în 31 decembrie la Ruginoasa, între "Deleni" şi "Văleni". Are ca scop stabilirea ierarhiei în comună pentru anul următor între tinerii din localitate. Potrivit tradiţiei, câştigătorii bătăliei au dreptul de a organiza balurile din sat, dar şi de a solicita întâlniri cu fetele nemăritate.
În urmă cu patru ani, confruntarea de la Ruginoasa a degenerat, mascaţii, dar şi localnicii atacând forţele de ordine şi existând câţiva răniţi. În urma incidentelor din 31 decembrie 2007, au fost întocmite şase dosare penale, iar 20 de persoane au fost amendate. În ultimii trei ani, bătaia mascaţilor de la Ruginoasa a avut loc fără a se înregistra incidente, scrie Realitatea.