Peste 10.000 de locuințe la vânzare la tIMOn, la prețuri de 22.000-950.000 euro

Ultima actualizare:

    Capitala este plină de ansambluri noi dar prețurile au urcat față de acum șase luni
Capitala este plină de ansambluri noi dar prețurile au urcat față de acum șase luni

Peste 10.000 de locuințe noi și vechi, apartamente și vile finalizate sau în curs de livrare sunt scoase la vânzare la ediția din această toamnă a Târgului Imobiliar Național-tIMOn relatează corespondentul Mediafax. Prețurile variază de la 22.000 euro pentru o garsonieră în Șoseaua Olteniței până la 950.000 euro în Primăverii.

Peste 200 de ansambluri rezidenţiale vor fi promovate la expoziție, cele mai multe situate în zone centrale și semicentrale, dar și periferice din București, precum și din afara Capitalei, inclusiv la malul mării.

Apartamentele cu două camere vor fi scoase la vânzare cu sume începând de la 33.000 de euro (tot în sectorul 4), în timp ce prețul minim pentru locuințele cu trei camere va fi de 52.000 de euro. În cealaltă extremă, cea mai scumpă locuință din târg se afla pe Bulevardul Primăverii, are 16 camere și costă 950.000 euro.

Faţă de ediţia din primăvară a tIMOn organizatorii apreciază că preţurile minime la care sunt scoase la vânzare locuinţele din Bucureşti au crescut ușor și de asemenea se remarcă o prezenţă mai activă a dezvoltatorilor cu proiecte de mici dimensiuni, de până în 200 de unităţi.

Zona de sud rămâne cea mai ieftină, în condiţiile în care aici preţurile pornesc de la 22.000 de metri pătraţi (o garsonieră) şi ajung la un maxim de 140.000 de euro pentru o vilă. În cartiere precum Vitan, preţurile se situează în jurul a 70.000 de euro, în Cotroceni minimul este de circa 50.000 de euro, în Titan de 56.000 de euro, în Pipera o garsonieră se vinde şi cu 47.400 de euro, iar în Tineretului preţurile sunt cuprinse între 55.000 şi 120.000 de euro.

"Cartierele tradiţionale din Bucureşti sunt cel mai bine reprezentate la ediţia din această toamnă a tIMOn, ceea ce arată că dezvoltatorii au urmat cererea, care vizează în special aceste zone. Tineretului, Vitan, Militari, Berceni sunt doar câteva din cartierele Capitalei unde dezvoltatorii au construit locuinţe, aceştia concurând cu oferta de pe piaţa veche prin preţuri şi calitate", a declarat, într-un comunicat, Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

La târg va fi prezentată și o casă construită pe structură metalică, de circa 100 de metri pătrați, care costă doar 18.000 de euro.

Reducerile de preţ şi diversele facilităţi oferite de dezvoltatori sunt şi în acest an un motor principal în atragerea cumpărătorilor. Dezvoltatorii propun în acest sens reduceri de preţuri pe parcursul expoziţiei care depăşesc 10% din preţul de listare.

Târgul se va desfășura în perioada 16-19 octombrie în Piața Constituției din București, unde vor participa peste 100 de companii imobiliare - dezvoltatori, agenții, brokeri, companii de consultanță, 30% dintre ei cu oferte exclusive.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William în Africa, 2024, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ceausescu facebook jpg
daniel sickles captura video jpg
Carte carti literatura citit biblioteca FOTO Shutterstock
biserica rotonda jpg
podul oresund pixabay jpg
vatra jpg
cheltuieli buget depositphotos1 jpeg
masinasmurdavion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net