Peste nouă milioane de lei găsiți în casa fostului preot Cristian Pomohaci, la percheziții

Anchetatorii au descoperit sume importante de bani în locuințele lui Cristian Pomohaci. Reținut pentru 24 de ore, fostul preot, este cercetat într-o cauză referitoare la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. Numele lui Pomohaci a mai fost implicat în scandaluri publice de-a lungul anilor, după acuzații privind raporturi sexuale cu minori, dosar clasat în 2019 pe motivul prescrierii faptelor.

Fostul preot, Cristian Pomohaci, în momentul reținerii. Sursă foto: Dejanul.ro
Fostul preot, Cristian Pomohaci, în momentul reținerii. Sursă foto: Dejanul.ro

În 2020, fostul cleric a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Acum, anchetatorii au descoperit în locuințele sale echivalentul a aproape două milioane de euro în numerar, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN.

Aproape 2 milioane de euro, găsite în opt valute

În urma perchezițiilor desfășurate miercuri la două locuințe care îi aparțin lui Cristian Pomohaci, anchetatorii au ridicat sume importante de bani în numerar.

Potrivit sursei citate, în locuințele lui Pomohaci, au fost găsiți 7.911.000 de lei, 239.500 de euro, 10.400 de lire sterline, 10.470 de dolari canadieni, 3.630 de dolari americani, 1.240.000 de forinți, 1.000 de franci elvețieni și 350 de șecheli israelieni.

Valoarea totală a sumelor descoperite depășește 9,2 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,85 milioane de euro.

Banii au fost găsiți în opt valute diferite, în cadrul descinderilor efectuate de polițiști și procurori.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unei anchete penale care vizează presupuse infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.

Reținut pentru 24 de ore într-un nou dosar penal

Potrivit informațiilor transmise de Agerpres, Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, în urma perchezițiilor desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Conform unor surse apropiate anchetei, cercetările au fost declanșate în urma unor plângeri și vizează două infracțiuni considerate deosebit de grave, faptele investigate fiind presupus comise începând cu anul 2022.

La începutul lunii mai, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a transmis o nouă circulară către unitățile de cult din subordine, precizând că a primit numeroase sesizări referitoare la experiențele pe care mai multe persoane susțin că le-au avut cu fostul preot Cristian Pomohaci.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
image png
minestra foto frank farielo jpg
spanac 1 jpg
diana postica si eugen tomac jpg
pregatiri plaje litoralul romanesc (4) jpg
FOTO Facebook / Cristian Pomohaci
image
image