Piaţa Universităţii, praf la 5 luni de la deschidere

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nu au trecut nici cinci luni de când zona pietonală din piaţa Universităţii a fost  fost inaugurată cu mare tam-tam. Acum, arată ca după război!

Cutii şi saci cu moloz uitaţi pe trotuar, panouri informative ruginite, beton denivelat, găuri în pavaj, corpuri de iluminat defecte şi cioturi în asfalt în care îţi rupi picioarele.

simeon stalpnicul png

Cam aşa arată piaţa Universităţii din Capitală care, din noiembrie anul trecut, se vrea punct de atracţie pe harta turistică. După ce a găzduit un Târg de Crăciun, zona a devenit, neoficial, o parcare publică. Autorităţile au reuşit să elibereze spaţiul de maşini, dar au apărut primele semne de deteriorare. Reporterii Click! au dat ieri o tură prin piaţa Universităţii şi au notat „punctele negre".

simeon stalpnicul png

Pavajul cu piatră cubică este fie denivelat, adunând apă în zilele ploioase, fie deterioritat serios. Dale întregi lipsesc cu desăvârşire sau au fost acoperite cu pământ, în timp ce plăcile care alcătuiesc trotuarul au fost „plantate" la voia întâmplării. De râsul lumii a ajuns şi placa informativă cu informaţii legate de piaţa Universităţii. De ruginită ce e, scrie hotnews.ro, nu se mai recunoaşte scrisul de pe ea. Transformatorul amplasat chiar lângă muzeul de Istorie al Bucureştiului a fost folosit pentru organizarea de şantier. Nici acum nu a fost desfiinţat, servind drept coş de gunoi pentru materialele de construcţii.

simeon stalpnicul png

Şi Piaţa Unirii este un veşnic şantier

O parte dintre trotuarele din Piaţa Unirii au fost refăcute la finalul anului trecut. După patru luni, însă, pavajul arată ca după bombardament, este spart şi plombat din loc în loc în bătaie de joc. Din păcate, preţul ei ne-a costat scump: 510.000 euro, bani intraţi în buzunarul firmei Euroconstruct Trading '98. Imaginea delorabilă începe de la magazinul Unirii şi continuă la trotuarele din dreptul staţiei de metrou Piaţa Unirii 1 şi la cele dinspre Palatul Justiţiei.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
podul prieteniei foto facebook itpf giurgiu jpg
interior Catedrala nationala jpg
femeie impuscata ICE Minneapolis jpg
couple 2162950 1280 jpg
Ursula Von Der Leyen în vizită la baza militară Mihail Kogălniceanu, în Constanța. FOTO Inquam Photos / George Călin
Cum să alegi forma potrivită pentru oglinda de baie jpg
image png
Narvik Arctic Train Winter Katterat Northern Lights Norwegian Travel Michael Ulriksen 2025 GF1A6860 kopi58 copy jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net