Ploile torenţiale au făcut ravagii în Dâmboviţa

Ultima actualizare:

    Satele sunt în pericol de indundații
Satele sunt în pericol de indundații

Ploile torenţiale şi vijeliile au continuat să producă pagube în mai multe localităţi ale judeţului Dâmboviţa, unde zeci de gospodării au fost inundate în ultimele ore, conform Mediafax.

Potrivit unui bilanţ dat publicităţii, sâmbătă, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, în urma ploilor torenţiale însoţite de vijelie, grindină şi descărcări electrice pompieri au intervenit pentru evacuarea apei în localităţile Dărmăneşti, Finta, Bilciureşti, Cojasca şi Vlădeni pentru evacuarea apei din zeci de gospodării inundate.

Cea mai afectată a fost comuna Finta, unde pompierii au acţionat toată noaptea pentru drenarea apei din 20 de gospodării, iar sâmbătă intervenţia militarilor ISU Dâmboviţa continua întrucât mai sunt zone inundate. În comuna Cojasca, nivelul apei a fost atât de mare încât a intrat în casele oamenilor, pentru evacuarea apei din patru locuinţe, dar şi din mai multe gospodării intervenind pompierii de la Detaşamentul Târgovişte.

Sâmbătă, în zonele afectate de inundaţii din judeţul Dâmboviţa apele sunt în retragere și nu mai există localități nealimentate cu energie electrică. Autorităţile monitorizează în continuare situația din localitățile afectate de inundații.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dan Shechtman captura video jpg
sat serbia  jpg
amazon molly jpg
oameni fericiti jpg
teren ungaria jpg
cirese shutter1 jpeg
sala universitate istock jpg
reciclare iasi1 jpeg
image
image