Poliţele RCA se vor scumpi cu 15% la anul

Ultima actualizare:

    Asigurările auto obligatorii vor deveni o corvoadă pentru şoferi
Asigurările auto obligatorii vor deveni o corvoadă pentru şoferi

Ministerul de Finanţe propune o serie de modificări la Legea care reglementează încheierea poliţelor RCA. Specialiştii în domeniu spun că asta va duce în următorii ani la o explozie a valorii poliţelor de asigurare civilă auto.

Ministerul de Finanţe vrea să schimbe legea care reglementează încheierea poliţelor RCA. Principalele modificări aduse Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule vizează, printre altele, eliminarea obligaţiei ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) de reglementare a modului în care sunt calculate tarifele de primă, criteriile de risc, coeficienţii de majorare ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă. Modificările propuse de Ministerul Finanţelor vor duce la creşterea valorii poliţelor de asigurare civilă auto la niveluri mult peste cele actuale.

”Lobby-ul asigurătorilor la Comisia Europeană a dat rezultatele aşteptate de ei. România va fi obligată până la sfârşitul anului, sub ameninţarea sancţiunilor, să adopte acele măsuri. Preţul RCA va putea creşte după bunul plac al asigurătorilor şi exact acesta era şi rolul acelui lobby. Vom asista cu siguranţă la creşterea tarifului RCA începând de anul viitor, dar nu foarte mult. Această creştere va avea loc treptat”, au declarat pentru „Adevărul” surse din piaţă, precizând că asigurătorii nu vor comenta deocamdată aceste creşteri ale preţurilor, de teama unor noi amenzi din partea Consiliului Concurenţei (autoritatea de concurenţă a amendat anul trecut UNSAR şi societăţile membre cu 54 de milioane de euro).

”Sunt convins că vor găsi metode mai sigure de comunicare pentru a creşte preţul în toată piaţa. Preţul RCA este preconizat să crească în cursul anului următor cu aproximativ 15%. Ideea este că preţul va creşte în fiecare an începând cu 2020. Când va ajunge la nivelul mediu al UE se va stabiliza. E vorba de câţiva ani, timp în care creşterea va fi de 300%. Estimez că, în vreo 5 ani, preţul mediu al poliţelor RCA va fi de 350 de euro”, a precizat sursa citată de ziarul ”Adevărul”.

Întrebat dacă este posibil ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să se opună în privinţa acestor modificări, sursa care a preferat să-şi păstreze anonimatul a spus că, pe de o parte, ASF se va bucura că nu va mai răspunde de preţul RCA, iar pe de alta îi vor creşte încasările, având în vedere că primeşte aproximativ 1% din valoarea fiecărei poliţe RCA încheiate.

Alte modificări se referă la abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare a poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă, precum şi la abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului.

În opinia Comisiei Europene măsurile adoptate de România îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-şi stabili propriile prime, în special în ceea ce priveşte reflectarea cheltuielilor administrative şi de vânzare în calcularea tarifelor de primă şi prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraţilor cu risc ridicat” care le sunt alocaţi de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Acum, pentru un Logan 1,4 benzină  din 2010 se plăteşte un RCA între 300 şi 400 de lei pe an, iar la un Opel 1,3 diesel, an fabricaţie 2008, asigurarea este între 350 şi 700 lei, în funcţie de societate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net