Poliția l-a prins pe presupusul criminal al Mariei, fetița de 8 ani din Botoșani. S-au tras focuri de armă
UPDATE: După mai bine de 12 ore de căutări, polițiștii l-au prins pe principalul suspect în crima din Botoșani. O fetiță de 8 ani, dispărută vineri de acasă, a fost găsită moartă câteva ore mai târziu. Copila a fost găsită pe jumătate dezbrăcată și se crede că a fost violată de agresor.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, bănuit că este autorul oribilei fapte, a fost reținut, sâmbătă la prânz. El este unchiul copilei și a trezit suspiciuni pentru că a dispărut de acasă la aceeași oră la care nici copila nu a mai fost de găsit. De asemenea , el nu și-a făcut apariția la căutările care au avut loc vineri seară și în timpul nopții.
Oamenii legii bănuiesc că el este cel care ar fi abuzat-o pe fetița de 8 ani și apoi ar fi ucis-o.
Căutările au avut loc pe un teren accidentat și într-o zonă cu iarbă foarte înaltă. El a fost reperat, iar polițiștii au tras două focuri de armă.
„În urmă cu puţin timp, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat şi prins de către poliţişti. Acesta a fost văzut în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa, în vegetaţia din apropierea acesteia (...) Au fost executate şi două focuri de armă în plan vertical fără a fi înregistrate victime sau alte pagube”, au transmis, sâmbătă, oficialii IPJ Botoşani.
Pentru prinderea lui a avut loc o adevărată desfășurare de forțe, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, voluntari, inclusiv un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne a participat la căutările bărbatului suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de 8 ani din comuna Albeşti.
Știrea inițială:
Maria, fetița de 8 ani, dispărută vineri seara dintr-o localitate din Botoșani și găsită moartă în timpul nopții a fost chinuită înainte să își dea ultima suflare. Bărbatul care i-ar fi luat viaţa fetiței este chiar unchiul fetei, un bărbat în vârstă de 32 de ani. Copila ar fi fost găsită pe jumătate dezbrăcată.
Unchiul fetiței ucise, principalul suspect
Maria Silvia în vârstă 8 ani nu s-a mai întors acasă vineri seară după ce familia a trimis-o cu ceva de mâncare până la casa, situată în imediata vecinătate, în care locuiește o rudă.
Părinții au căutat-o peste tot, apoi au anunțat autoritățile. Fetița a fost căutată până după după miezul nopții. A fost găsită câteva ore mai târziu într-o pădure de salcâmi. Fără viață și pe jumătate dezbrăcată.
Pe trupul copilei apar urme de violență. Cazul a fost preluat de o echipă operativă, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat. Înainte să fie ucisă, copila a fost agresată sexual.
„Minora a fost găsită în cursul nopţii, decedată. Aceasta se afla la marginea localităţii de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi. Sunt desfăşurate activităţi specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forţe de ordine, poliţiştii, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră. Beneficiem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava şi al poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Suceava", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, Delia Nenişcu.
Desfășurare de forțe în căutarea criminalului
Principalul suspect este unchiul prin alianță al copilei, un bărbat de 32 de ani, care la acest moment este dispărut.
În localitate și în împrejurimi este o adevărată desfășurare de forțe în căutarea făptașului.
„Sunt desfășurate activități specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forțe de ordine, polițiștii, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră.
Beneficem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava și a polițiștilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Suceava. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, informează Poliția Botoșani.
Poliţiştii au făcut filtre pe o rază de 40 de km distanță.