Politicieni de top în dosarul de prostituţie Marta - Blejnar. Reacţii: «E o făcătură ordinară!»
În plină campanie electorală, noi nume apar în dosarul de prostituţie deschis pe numele Andreei Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, în urmă cu jumătate de an. Potrivit postului România TV, ar fi vorba de Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Rareş Mănescu, primarul sectorului 6 al Capitalei, şi deputatul Cristian Rizea, toţi din USL.
Contactaţi de adevarul.ro, Marian Oprişan şi Cristian Rizea au negat orice implicare în acest dosar.
"Candidatului USL, patronul de la RTV, Sebastian Ghiță, nu prea îi place de mine. Eu le-am atras atenția celor de acolo că îmi implică numele degeaba, dar văd că nu reușesc să întețeleagă. Ce pot să cred când se întâmplă același lucru de două ori la rând? Este clar o manipulare mediatică. După părerea mea este o manipulare mediatică a celor de la RTV. Îi voi da în judecată, la un moment dat, dacă mai continuă cu aceste dezinformări. Pe cele două doamne implicate în dosar le cunosc. Le-am văzut la un moment dat la un eveniment unde participau mai multe persoane. În rest, nu am nicio legătură cu niciuna dintre ele", a declarat Marian Oprișan.
Rareş Mănescu
"Este o făcătură ordinară! Cum vă explicați faptul că în urmă cu șase luni apăreau aceleași nume, iar acum singurul nume nou este al meu: Vă spun, este o făcătură!. Știu și cine a făcut-o. Am și eu niște prieteni pe care îi cam deranjez. Au fost mult timp în anturajul partidului și îi cam deranjez", a declarat Cristian Rizea, pentru adevarul.ro.
Cristian Rizea
Printre oamenii de afaceri ale căror nume apar în dosarul de prostituţie Marta-Blejnar se numără Puiu Popoviciu, Elan Schwartzenberg şi Ioan Niculae.
Andreea Marta este acuzată că ar fi coordonat o reţea de prostituate, ale căror clienţi erau politicieni şi oameni de afaceri de prim rang. Fetele erau plasate în Italia, Elveţia şi Monaco.
Andreea Marta este soția lui Codruţ Marta, fostul subaltern al lui Sorin Blejnar la ANAF. Codruţ Marta a dispărut din țară, fiind dat în urmărire internațională de autorități de jumătate de an.