Poliţist ucis fiindcă îl amendase pe unul dintre asasini
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul poliţistului înjunghiat mortal săptămâna trecută! Gheorghe Nistor, şeful Poliţiei din Vişeu de Jos (Maramureş), fusese găsit mort miercuri, 4 ianuarie, în biroul său.
Poliţiştii au reţinut doi suspecţi, Ioan Aurelian Tomoioagă şi Marius Ovidiu Tomoioagă, cei doi fraţi fiind arestaţi sâmbătă seară pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, poliţistul în vârstă de 48 de ani a fost ucis între orele 10.00 şi 11.00, cu trei lovituri de cuţit. Acesta îl amendase contravenţional pe unul dintre fraţi, cu câteva zile în urmă, pentru tulburarea liniştii publice. ”Leziunile cauzate victimei au interesat zona arterei carotide stângi, a cordului şi zona abdominală”, spun procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Cei doi suspecţi au fost înregistraţi pe camerele de supraveghere de la o clădire învecinată, în momentul în care au intrat în sediul Poliţiei, scrie adevarul.ro. Criminalii au încuiat uşa la plecare şi au luat cheile cu ei. Nistor era căsătorit şi avea doi copii, iar peste trei luni urma să se pensioneze. El a fost condus duminică pe ultimul drum. Poliţiştii au păstrat un moment de reculegere în semn de respect pentru colegul lor.