”Polițistul lui Boureanu”o comite din nou, de data aceasta cu regizorul Vlad Petri
Polițistul Ovidiu Andrei de la Brigada Rutieră a Capitalei devenit erou după scandalul cu afaceristul-monden Cristian Boureanu este acuzat mai nou de incompetență. Regizorul Vlad Petri povestește pe o rețea de socializare o întâmplare neplăcută pe care a trăit-o cu acesta, după ce a fost acuzat că a produs un accident, a cărui victimă a fost de fapt relatează antena3.ro
”Aseară găsesc în cutia poștală un plic din partea Poliției Rutiere prin care mi se comunică faptul că am fost implicat într-un accident în data de 7 august și să mă prezint în maxim 5 zile, în caz contrar voi primi o amendă între 3045 și 14500 ron și între 21 la 100 de puncte de penalizare. La data și ora presupusului accident mașina era parcată în fața blocului, iar eu eram pe facebook, și pe ceva canale de știri. Asta zice Chromul, cel puțin”povestește Petri cum a reacționat la pimirea epistolei de la Poliție.
”Ajung la secția de poliție unde mă întâmpină agentul Ovidiu Andrei, personaj devenit celebru după aplicarea uppercut-ului în figura lui Boureanu. Mă invită să iau loc și mă întreabă de ce am fugit de la locul accidentului ?Ceeee? Care fugit? Care accident?”declară Petri că a fost contactul dur cu agentul.
Urmează un veritabil rechizitoriu spre stupefacția lui Petri care spune că în ziua și la ora producerii faptei de care era acuzat mașina era bine-merci în parcare. I se cere o declarație despre modul în care și-a petrecut timpul în ziua fatidică, după care potrivit lui Petri polițistul are o revelație!
"A, stați, că acum văd, scrie aici că ați fost lovit, nu că ați lovit" Da, e totuși o diferență de exprimare:) "Primesc multe hârtii de ăstea și nu am citit atent. Ok, în cazul ăsta nu vă iau carnetul"îl anunță senin agentul Ovidiu Andrei pe proprietarul de mașină chemat la poliție și amenințat pentur că a făcut un accident inexistent.
Potrivit regizorului Vlad Petri, cu toate că polițstul și-a dat seama că totul a fost o greșeală iar convocarea a fost o greșeală, a dovedit un exces de zel ieșit din comun, sfidând ridicolul.
” Ovidiu îmi pune în față un etilotest. Îl întreb dacă e o procedură pentru investigarea așa-zisului accident de acum o lună. "Ați venit până aici cu mașina, nu? Am tot dreptul să vă pun să faceți asta. Suflați până se stinge lumina verde”, decurge discuția deja absurdă...În cele din urmă regizorul este lăsat să plece acasă dar probabil va folosi situația absurd într-o producție pentru că polițistul Ovidiu Andrei vrea cu tot dinadinsul să fie remarcat
Pe 9 iunie 2017, Cristian Boureanu era reținut după ce l-a lovit pe polițistul Ovidiu Andrei de la Brigada de Poliție Rutieră, agentul ripostând la rândul său. Incidentul a intervenit la un control de rutină în trafic, Boureanu reacționând violent deși nu era la volan.