Ponta: Dacă mâine m-aş retrage din PSD, aş pleca satisfacut că am scăpat partidul de Geoana

Ultima actualizare:

Victor Ponta a scris pe blogul personal despre "linşajul mediatic" la care a fost supus în urma declanşării procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu şi a excluderii lui Mircea Geoană din PSD.

"Adică am atacat simultan “Regele” Geoană şi “Regina” Băsescu (doi adversari de ochii fraierilor, în realitate exponenţi principali ai aceluiaşi Sistem securisto-mafiot, diferenţa fiind doar de “filieră” sau “lojă”). Curată nebunie sau, mă rog, “imaturitate” şi “cretinism” în termenii unui diplomat caracterizat corect de CTP ca fiind un “băiat fin”", a scris Ponta.

Liderul PSD a mai scris despre satisfacţia pe care o are şi pe care ar avea-o şi în cazul în care ar părăsi partidul, de a-l fi scăpat de "un personaj cu un asemenea caracter şi un bagaj de înfrângeri, frustrări şi ura absolut nocive", făcând referire la Mircea Geoană.

"Întâi de toate trebuie să precizez concluzia mea asupra evenimentelor – am făcut ce trebuia şi sunt foarte convins de justeţea celor două decizii. Mircea Geoană s-a arătat tuturor în aceste zile “în halat şi în papuci”, aşa cum eu şi încă câţiva îl ştiam că este el cu adevărat. Chiar dacă mâine m-aş retrage din funcţia de lider al PSD, aş pleca satisfăcut că am făcut un bine extraordinar partidului meu, scăpându-l de un personaj cu un asemenea caracter şi un bagaj de înfrângeri, frustrări şi ură absolut nocive. Cât despre Băsescu, sunt la fel de convins că reprezintă pentru România un pericol catastrofal, aflat “la butoanele” ţării într-un moment de criză cumplită pentru întreaga lume. Băsescu este azi un personaj epuizat, incapabil de dialog şi construcţie, plin de ură şi dorinţă de răzbunare. Este exact  în starea psihologică pe care am văzut-o în filmele cu Hitler, în care acesta trimitea în continuare copii nevinovaţi la luptă, considerând că “tot poporul german merită să moară pentru că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor Fuhrerului său”. Orice acţiune pentru a limita gravele prejudicii aduse de Băsescu viitorului ţării noastre merită încercată; şi orice risc politic merită asumat", a mai scris Ponta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net