Ponta s-a mişcat repede! Când judecă magistraţii cererea de anulare a controlului judiciar

Ultima actualizare:

    Victor Ponta este extrem de mulțumit de rezultatul alegerilor de duminicăFoto: Arhiva Click!
Victor Ponta este extrem de mulțumit de rezultatul alegerilor de duminicăFoto: Arhiva Click!

Magistraţii instanţei supreme au stabilit, miercuri, să judece în septembrie contestaţia faţă de măsura controlului judiciar a fostului premier Victor Ponta, cercetat în dosarul finanţării vizitei lui Tony Blair în România.

Ponta e cercetat sub control judiciar

Procurorii DNA au anunţat, marţi, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, scrie news.ro.

Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalităţi politice străine, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

Cât timp se află sub control judiciar, Ponta trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanţelor ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Direcţia Generală de Poliţie Bucureşti - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere; să nu părăsească ţară, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent; să nu se apropie de alte persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu facă declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauza, precum şi la martorii audiaţi în cauza.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net