Populaţia României este în scădere
Sporul natural al României a fost negativ în luna noiembrie, de 6.200 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna octombrie (4.166 persoane), potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică.
Potrivit sursei citate, în penultima lună din anul anterior, s-a înregistrat nașterea a 14.897 copii, cu 2.818 mai puțini decât în luna octombrie 2014. În același timp, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna noiembrie a fost de 21.097, cu 784 mai puține decât în luna anterioară.
În luna analizată, sporul natural a fost negativ, respectiv de 6.200 de persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), la fel ca în luna octombrie (4.166 persoane), iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie a fost de 114, în scădere cu 33 față de luna octombrie (147 decedați sub un an).
În ceea ce privește datele de nupțialitate și divorțialitate, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în luna noiembrie a anului trecut, 6.535 de căsătorii, cu 4.917 mai puține decât în luna octombrie. De asemenea, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.345, cu 304 mai multe decât în luna octombrie.
Datele comparative ale INS între noiembrie 2014 și noiembrie 2013 arată că numărul născuților-vii a fost mai mic cu 1.105 în noiembrie 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 827 mai mare față de luna noiembrie 2013.
Sporul natural a fost negativ, de 6.200 persoane, trend confirmat și în luna noiembrie 2013, când sporul a fost mai mic cu 4.268 persoane. Numărul copiilor cu vârsta sub 1 an care au decedat a fost cu 17 mai mic decât în luna noiembrie 2013.
Conform INS, numărul căsătoriilor a fost cu 667 mai mare în penultima lună din 2014, comparativ cu același interval din 2013, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 79 mai puține divorțuri.
Datele privind fenomenele demografice s-au obținut prin prelucrarea informațiilor cuprinse în buletinele statistice de născuți-vii, decese, căsătorii și divorțuri întocmite de primăriile municipale, orășenești și comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă. Cifrele pentru anul 2013 sunt definitive, iar pentru anul 2014 sunt provizorii.