Povestea celui mai tânăr opincar! La 11 ani face cele mai frumoase opinci

Ultima actualizare:

    Flavius a participat  şi la Olimpiada de  meşteşuguri populare la Sibiu
Flavius a participat şi la Olimpiada de meşteşuguri populare la Sibiu

La numai 11 ani, Flavius Banu Mardale este cel mai tânăr meşter opincar. Locuieşte în satul Luciu, aflat la marginea judeţului Ialomiţa, şi s-a îndrăgostit de la 6 ani de această meserie uitată.

Îi place să croiască opinci şi face asta cât e ziua de lungă. Iarna meştereşte ore întregi în bucătărie, iar vara, afară. Flavius este mândru de ceea ce realizează. Face o pereche de opinci în numai două ore. „Şi-a dorit de mic să facă asta. În urmă cu patru ani a văzut un meşter opincar la un târg la Bran, într-una din vacanţele noastre. A fost atât de fascinat încât m-a convins să-l învăţ să creeze opinci. La început a fost mai greu, era mai mic, puţin neîndemânatic, dar uşor-uşor s-a perfecţionat. În rest, este un copil absolut ca toţi ceilalţi. Se joacă, aleargă, bate mingea, merge cu bicicleta, dar este foarte serios când vine vorba despre muncă şi învăţătură. Este un copil bun şi sper să ducă mai departe acest meşteşug pe cale de dispariţie. La noi în sat nu mai există nimeni care să-l practice“, spune Ana Banu, bunica lui Flavius, potrivit “Weekend Adevărul”. 

De la 6 ani a început  să croiască şi să coasă  încălţările tradiţionale  din piele
De la 6 ani a început să croiască şi să coasă încălţările tradiţionale din piele

Opincile se vând şi  cu 450 de lei perechea

Flavius a moştenit pasiunea pentru tradiţiile satului românesc de la bunică. Ana Cloşcă Banu a reînviat arta meşteşugului popular. „Multă lume mă întreabă de ce fac acest lucru. Am înfiinţat acest cerc înainte de 1989 când în programa şcolară figurau orele de lucru manual. Am dorit să nu se piardă tradiţia şi m-am gândit că este important ca şi copiii noştri să deprindă aceste meşteguri, multe dintre ele pe cale de dispariţie. Mie bunica şi mama mi-au pus acul în mână la 7 ani, eu aşa am trăit şi am considerat că merită să le sădesc şi copiilor în suflet această pasiune“, povesteşte femeia. 


    De la 6 ani a început  să croiască şi să coasă  încălţările tradiţionale  din piele
De la 6 ani a început să croiască şi să coasă încălţările tradiţionale din piele

Din toamnă, Flavius începe clasa a V-a la Bucureşti, dar i-a promis bunicii că va face naveta în fiecare săptămână la Luciu pentru a lucra la opinci. Încălţările realizate de el au fost achiziţionate de membri ai unor ansambluri populare, dar şi de alţi oameni care colecţionează obiecte tradiţionale. Preţurile variază între 100 şi 450 de lei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net