Povestea cutremurătoare a româncelor traficate în Elveția

Ultima actualizare:

Mii de românce sunt traficate anual în Europa și ajung să se prostutueze pe străzile marilor capitale, dar nu numai. Sunt victimele exploatării sexuale, iar fenomenul este foarte greu de controlat. În fiecare zi viața lor este pusă în pericol. Fie sunt ucise de clienți, fie chiar de către proxeneții nemulțumiți de banii pe care fetele îi produc. 

image

Sunt izolate. Li se iau telefoanele, actele, nu au acces la internet și nu au voie să vorbească cu nimeni. Tot ce trebuie să facă este să bată străzile și trotuarele în așteptarea clienților. Unele dintre ele pleacă cu câte un bărbat necunoscut și nu se mai întorc niciodată. Altele sunt bătute zilnic și mutilate chiar de către peștii care le-au scos la produs. Pline de vânătăi, cu ochii umflați, fără dinți în gură, unele arse cu țigara, altele tăiate pe mâini. 

Și nimănui nu-i pasă..În țară, multe fete sunt date dispărute. Altele nu au familie sau rudele nu se interesează de soarta lor. Au ajuns așa pentru că au fost păcălite. Li s-au promis locuri de muncă în străinătate dar, odată ce au ieșit din țară, au devenit sclave sexuale. 

Europa e plină de române scoase la produs. Iar povestea acestor fete rămâne, de cele mai multe ori, necunoscută, căci nimeni nu se plânge, nimeni nu spune nimic, totul e secret său păstrat în tăcere. Fetele se ascund. Le este frică să vorbească sau pur și simplu nu recunosc faptul că sunt abuzate. 

Un reportaj marca Digi 24 a încercat să facă lumină în această lume a prostituției stradale, atât de dură și umilitoare. Jurnaliștii români au plecat în Elveția, pe urmele traficanților și într-o țară unde, culmea, prostituția este legalizată.  Aici, 9 din 10 prostituate de aici sunt imigrante, iar topul este condus de femei din Nigeria și România. 

Prostituată româncă: „Nu am voie sa fac nimic. Nici măcar baie singură”

În localitatea Lausanne din Elveția există un singur loc unde prostituția stradală este legală. E vorba despre 800 de metri liniari unde fetele pot munci legal.  

Jurnaliștii români au încercat să vorbească cu câteva fete românce. Unele au stat de vorbă, altele s-au speriat și i-au rugat să le lase în pace și să nu publice nimic despre ele.

„Vă rog, nu postați nimic, am familie, sunt și eu din România, nu postați nimic!”, îi roagă un grup de femei care spun că sunt din România.

„Nu ai voie, având un „pește” român, să te duci cu ce clienți vrei tu”, le-a explicat Carmen. 

„Pe stradă e periculos, nu știi în ce mașină te urci, nu știi cine oprește lângă tine”, spune Adriana, o prostituată care lucrează, legal, într-un bordel din orașul elvețian.

„Ei nu au niciun scrupul că tu, ca femeie sau fată, te simți într-un fel. Ei sunt doar cu intersul lor. Și m-a bătut că nu am facut suficienți bani”, spune Carmen. Apoi continuă: „Am fost în Lausanne, o stradă foarte, foarte mare și întunecată și rămâneam singură. Treceau tot felul de oameni drogați, nu știu, sub influența alcoolului. Am fost într-o zonă unde era permisă prostituția și fetele de acolo erau toate românce și doar una era din Ucraina, care nu avea dinți în gură, era atât de bătută tot timpul, se vedea că era agresată, dinții îi avea sparți. Pe stradă erau doar românce”, spune Carmen. Femeia nu se oprește aici. Ea face dezvăluiri șocante despre viața pe care o duce. „Nu aveam voie sa fac nimic, uneori nu aveam voie nici sa fac baie singură. Nu aveam voie să am credit, telefonul meu personal rămăsese la ei, eu nu mai aveam Facebook, nu mai aveam niciun contact cu nimeni. Nu aveam voie să fac nimic”.

Moartea  Mihaelei a șocat Franța și Elveția

Celebru este cazul Mihaelei, care a fost ucisă de un client, în anul 2016, iar cadavrul i-a fost abandonat lângă o pădure. Femeia a fost identificată de autorități abia după un an. 

Trupul fetei a fost găsit într-o pădure iar multă vreme s-a vorbit despre ea ca fiind „necunoscuta din Frasnois”, o comună aflată la granița dintre Franța și Elveția. 

Anchetatorii elvețieni au știut sigur că e vorba despre o prostituată româncă după ce au interceptat discuțiile telefonice între traficanți din România care reclamau că le lipsește o fată. 

„Mihaela nu s-a manifestat niciodată drept o victimă a rețelei. Au trecut mai multe luni între momentul găsirii victimei și cel al identificării”, spune Florence Maillard, de la Poliția Cantonală Vaud, Elveția.

Mihaela abia împlinise 18 ani când a fost dusă în Elveția chiar de traficantul împotriva căruia a depus plângere în România. Acesta nu a făcut închisoare, deși a fost găsit vinovat de complicitate la trafic de minori. Își obliga victimele să se prostitueze în țară, până când ajungeau la majorat și putea să le treacă granița. Ofițerul care a convins-o pe fată să depună plângere împotriva agresorului povestește cum aceasta a ajuns înapoi în mâinile traficanților.

„A executat o pedeapsă cu suspendare și, din păcate, tânăra despre care vorbim s-a întors la agresor”, spune polițistul de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net