Povestea neştiută a icoanelor făcătoare de minuni de la mănăstirile din Munţii Stânişoarei
Privite cu speranţă şi învăluite în mister, icoanele despre care se spune că sunt făcătoare de minuni atrag la mănăstiri şi alte lăcaşuri de cult o mulţime de pelerini. Oamenii îşi pun speranţa în puterea lor tămăduitoare, cer ajutor în momentele grele ale vieţii, rugându-se şi aşteptând ca în viaţa lor să se producă un miracol. Cea mai veche icoană făcătoare de minuni din România, Lidianca, se află la Mănăstirea Neamţ. A fost dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Manuel Paleologul, scrie adevarul.ro.
„Unele icoane sunt vindecătoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate şi protectoare ale mănăstirilor şi familiilor credincioase. Fără îndoială, toate icoanele sunt făcătoare de minuni şi ajutătoare credincioşilor. Dar unele poartă o charismă specială, pe care o simte numai cel ce se roagă mult şi cu lacrimi în faţa sfintelor icoane“, scria arhimandritul Ioanichie Bălan, ucenicul duhovnicului Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, în cartea „Sfintele icoane făcătoare de minuni din România“. În ţinutul Neamţului, ascunse prin codrii munţilor Stânişoarei sau la poale de Ceahlău, sunt câteva mănăstiri care adăpostesc icoane considerate făcătoare de minuni. Fiecare are povestea sa, iar din experienţele şi trăirile credincioşilor care au fost în preajma acestora, închinându-se şi rugându-se, s-au ţesut numeroase legende. Astfel de icoane sunt la mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria, Văratec, Agapia, Durău, Giurgeni sau Horaiţa.
Icoana Maicii Domnului Lidianca, unicat şi cea mai veche din România
Cea mai veche şi mai valoroasă, nu doar dintre icoanele făcătoare de minuni din Moldova, ci din întreaga Românie, este considerată Maica Domnului „Odighitria“ (Îndrumătoarea), sau „Lidianca“, de la Mănăstirea Neamţ. „Puterea“ duhovnicească a acesteia ar veni şi de la vechimea ei, fiind datată ca realizare în anul 665. Tradiţia şi unele vechi însemnări arată că este o copie realizată după cea a icoanei Maicii Domnului pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida (Lodd sau Lydda), oraş din Israel unde a fost înmormântat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Se mai spune că, în anul 665, înainte de a fi hirotonit patriarh al Constantinopolului, fericitul Gherman a ajuns la Ierusalim şi, după ce a văzut pe peretele bisericii din Lida icoana Maicii Domnului, a pus meşteri să-i picteze una exact ca aceea originală, iar pe verso să fie chipul Sfântului Gheorghe. De aici şi denumirea „Lidianca“.
Conform unor documente, ea a fost donată voievodului Alexandru cel Bun de către Împăratul bizantin Manuel Paleologul, în 1401, ajungând la Mănăstirea Neamţ pe la 1415 sau câţiva ani mai târziu, spre sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun. „Numeroasele mărturii pe care Mănăstirea Neamţ le-a păstrat ca pe un tezaur nepreţuit vorbesc despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria, care ocroteşte ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul, împreună cu o altă icoană, care se află astăzi în Mănăstirea Bistriţa Neamţului“, scrie Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, într-un studiu intitulat „Icoana Odighitria (Lidianca) de la Mănăstirea Neamţ“ şi publicat în ziarullumina.ro, în iulie 2018. Conform unor mărturii, preţioasa pictură ar fi fost trimisă Papei Grigorie al III-lea (731 - 741), la Roma, unde a rămas mai bine de 100 de ani, fiind readusă apoi la Constanti-nopol, la o mănăstire.
A fost pictată la Constantinopol
Episcopul Timotei Prahoveanu explică şi contextul în care a fost dăruită domnului moldovean. Împăratul Manuel Paleologul dorea ca fiul, Andronic, să îi urmeze la conducerea imperiului. În drum spre Constantinopol, de la cetatea Beciu, Andronic a trecut prin Moldova şi a fost întâmpinat cu multă cinste de domn şi mitropolitul Iosif, iar ca răsplată printre darurile importante au fost icoanele Maicii Domnului şi a Sfântului Gheorghe, împreună cu o mitră şi un sacos (veşmânt arhieresc din mătase). Despre Lidianca s-a mai spus că ar fi fost pictată prin secolele XIII sau XIV, la Constantinopol. Că datează de la 665 sau de mai târziu nu se ştie cu exactitate, dar de certitudine este că icoana a devenit o emblemă a secularei Mănăstiri Neamţ şi foarte căutată de pelerini, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, de Înălţarea Domnului şi voievodul poposind aici.„Venea de departe şi era aşteptat de cler şi popor, prin glas de clopot, atunci când apărea din desişul pădurii călare pe calu-i alb. Venea şi se închina, după cum spun cronicile şi scriitorii, îngenunchind în faţa icoanei Maicii Domnului adusă din Cetatea Bizanţului şi rugându-se pentru el şi pentru Ţara Moldovei“, mai relatează episcopul vicar Prahoveanu. În 1821, dat fiind contextul istoric al revoluţiei, când trupele otomane ajunseră aproape de mănăstire, fiind în urmărirea celor ale Eteriei, icoana şi alte lucruri de preţ au fost ascunse în munţii Stânişoarei. Şi este consemnată o minune.
„Eu, Neonil, arhimandrit şi stareţul de astăzi, împreună cu părintele Sebastian, cămăraşul, şi cu părintele Filip, duhovnicul, iar la anul 1822, octombrie 28, ne-a rânduit iarăşi părintele stareţ Ilarie de am adus-o înapoi (...) şi făcându-se acatist de obşte am pus sfânta icoană iarăşi în biserica mare. (...) Care, noi, mai sus însemnaţii, cu ochii noştri am văzut, că în vremea când s-a început Dumnezeiasca Liturghie, îndată s-a înnegrit cu totul faţa icoanei Maicii Domnului şi s-a întunecat încât ne-am înfricoşat socotind că poate s-a stricat în pământ unde a fost ascunsă. Iar când a ieşit stareţul cu soborul spre întâmpinare, atunci deodată a început a se lumina, mai întâi la obrazul drept, apoi toată faţa s-a rumenit şi s-a făcut mai luminoasă de cum era mai înainte. Acestea s-au însemnat spre mărirea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului spre aducerea aminte a urmaşilor. 6 septembrie 1839. Neonil, Arhimandrit şi Stareţul Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu“.
Icoanele «Axioniţa» de la mănăstirile Agapia şi Sihăstria
Alte două aşezăminte monahale din Neamţ, la fel de căutate de pelerini, sunt cunoscutele Agapia şi Sihăstria. Şi aici sunt la mare preţ icoane ale Maicii Domnului, cărora li se mai spune „Axioniţa“ sau „Axion Estin“, care din greacă se traduce „Cuvine-se cu adevărat“. Cea de la Agapia este o lucrare veche şi valoroasă artistic. Se spune că a fost dăruită Schitului Boiştea, tot din Neamţ, de către ctitor, ieromonahul Macarie Bou, în secolul al XIV-lea, iar când acesta a fost desfiinţat, a ajuns la Mănăstirea Topiliţa şi de aici la Mănăstirea Gârcina, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595 - 1606.).
În 1803, când călugăriţele de Gârcina au plecat la Agapia, au luat cu ele şi icoana Maicii Domnului cu Pruncul, dovadă a valorii ei. Avea să fie repictată în secolul al XVI-lea, dar după 1970 a fost restaurată, scoţându-se la lumină vechea lucrătură, de o frumuseţe deosebită. Legendele spun că icoana ar fi fost folosită la o procesiune pe zidurile Constantinopolului, în timpul unui asediu al cetăţii, dar nu există mărturii certe în acest sens. Cât despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Sihăstria, ea se află în naosul bisericii vechi. Se ştie că a fost pictată la începutul secolului al XIX-lea, la Muntele Athos, de către un călugăr român, care a adăstat acolo în post şi rugăciune.
În 1909, ieroschimonahul Ioanichie Moroi, egumen al Schitului Sihăstria, a „îmbrăcat-o“ în argint. Arhimandritul Ioanichie Bălan, discipol al părintelui Cleopa - cunoscut ca duhovnicul Moldovei, a relatat o minune înfăptuită la Sihăstria, în vara lui 1947.
„Pe când era stareţ al Sihăstriei, din ispita vrăjmaşului s-au pierdut oile mănăstirii în pădurile seculare din Munţii Sihlei. Fraţii le-au căutat timp de două săptămâni şi nu le-au aflat. Atunci au spus părintelui stareţ despre aceasta. Inspirat de Duhul Sfânt, părintele Cleopa i-a chemat pe fraţi în biserică, au îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Domnului şi s-au rugat să afle oile pierdute. Sărutând sfânta icoană, au plecat cu toţii, împreună cu stareţul Cleopa, să caute oile în adâncul munţilor. Pe cale făceau ectenii şi rugăciuni din timp în timp, chemând ajutorul Preasfintei Fecioare Maria. După doar câteva ore, oile au fost găsite într-o poiană, fără a fi vreuna lipsă. Văzând cu toţii această minune, au căzut în genunchi împreună cu Părintele Cleopa şi au mulţumit Maicii Domnului“, scria arhimandritul Ioanichie.
Alte lăcaşuri sfinte devenite celebre: Mănăstirea Voroneţ, supranumită «Capela Sixtină a Estului»
Mănăstirea Voroneţ din Moldova, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneţ, astăzi localitate componentă a oraşului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. În anul 1993, UNESCO a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ, împreună cu alte şapte biserici din nordul Moldovei, pe lista patrimoniului cultural mondial.
Mănăstirea Cotmeana şi Icoana cu 7 săgeţi
Mulţi credincioşi merg să se roage şi la Icoana Maicii Domnului cu 7 săgeţi de la Mănăstirea Cotmeana din Argeş şi să participe la slujbele stareţului Ioasaf Boiciuc, care citeşte Moliftele Sf. Vasile. Icoana este adăpostită de biserica veche a mănăstirii, ctitorită de Mircea cel Bătrân şi restaurată de Constantin Brâncoveanu. Icoana de la Cotmeana este serbată în fiecare an în Duminica Tuturor Sfinţilor, precum şi la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar şi în ziua dinaintea ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august). La Cotmeana se află cel mai vechi clopot din Ţara Românească, donat mănăstirii de „jupân Dragomir” în anul 1385. Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, cu binecuvântarea ÎPS Calinic al Argeşului. Lângă biserica veche, conservată ca monument istoric, în ultimii ani actualul stareţ a ridicat chilii şi o biserică-paraclis, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Biserica Sf. Spiridon Vechi
Biserica Sfântul Spiridon Vechi se află în centrul Capitalei, la câţiva paşi de vechiul Pod al Mogoşoaiei (astăzi Calea Victoriei). Biserica fostei Mănăstiri Sf. Spiridon Vechi, micuţă şi fără turle, a avut parte de o existenţă tumultuoasă, datorită schimbărilor suferite de-a lungul timpului. Până în 1880, biserica se afla pe malul stâng al Dâmboviţei, al cărei curs nu fusese încă rectificat. În faţa sfântului lăcaş se afla un pod de lemn. În anii demolărilor masive s-au făcut tot felul de studii de sistematizare, încercându-se salvarea ei, dar nu s-a aprobat şi, la 27 august 1987, Biserica Sfântul Spiridon Vechi a fost dărâmată. Pietrăria coloanelor şi ferestrelor, pisania, catapeteasma şi icoanele, obiectele de preţ au fost salvate şi duse la Cernica. După 1990, a fost reconstruită pe vechile ei temelii, respectându-se atât conturul fundaţiilor, cât şi vechiul nivel al pardoselii interioare, cu cinci trepte mai jos decât trotuarul. Aici s-au rugat să aibă copii multe vedete ca Nadia Comăneci sau Andreea Marin, la moaştele Sf. Spiridon şi la icoana făcătoare de minuni a acestuia.
